„Presiunea apasă și pe francezi”

Redactor:
Sergiu Petre
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu, căpitanul României, spune că o victorie la Paris va readuce suporterii alături de națională.

Neînvins în două meciuri oficiale disputate împotriva Franței, Cristi Chivu a fost ieri primul jucător al naționalei care a vorbit direct și despre problemele echipei lui Domenech.

„Ei au acum două meciuri decisive, cu România și Serbia, iar în cazul în care pierd, șansele lor se vor diminua vizibil. Fiți siguri că și ei sunt conștienți de asta”, a declarat Chivu, care a găsit și marea problemă a francezilor: „Nu mi se pare o echipă puternică în adevăratul sens al cuvântului, ci una cu multe individualități. De cele mai multe ori, așa fac diferența”.
În schimb, jucătorul lui Inter Milano a ținut să și avertizeze. „În afară de Italia, mai știți pe cineva care a bătut Franța ușor în ultimii 20 de ani? E totuși o echipă care a câștigat un Campionat Mondial și unul European în ultimii ani. Este o echipă cu jucători de valoare, care merge la fiecare turneu final și care are obiective mărețe. Mergem în Franța să câștigăm, dar și în cazul unei victorii va trebui să batem apoi pe Serbia, Austria și Feroe, după care să ținem cu sârbii în meciul direct cu Franța”, a declarat Chivu.

„Mai motivați”

Căpitanul naționalei a identificat și marele atu al României. „Avem o echipă de valoare care își dorește performanță și care vrea să se autodepășească și cred că suntem o echipă mai motivată”, a explicat Chivu, care vrea ca următoarele meciuri să readucă naționalei popularitatea de care s-a bucurat în perioada „Generației de Aur”: „Încercăm mereu să obținem victorii și să ne apropiem mai mult suporterii, pe care în ultimul timp, din păcate, i-am îndepărtat”.

2 meciuri oficiale a jucat Chivu împotriva Franței, ambele în 2008: 0-0 la Euro și 2-2 în preliminariile pentru CM 2010

Lucescu este atuul

Deși naționala României are șanse de calificare minime înaintea meciului din Franța, fundașul naționalei, Răzvan Raț (foto), s-a arătat optimist înaintea confruntării de pe „Stade de France”.
Raț speră că echipa va reuși să profite de orice oportunitate pentru a obține o calificare istorică la turneul final al Campionatului Mondial, organizat de Africa de Sud în 2010. „Cât timp avem șanse, trebuie să credem în ele și să facem totul pentru a reuși. N-o să mergem acolo ca victime sigure, vom juca la victorie și va fi un meci pe cinste”, a spus Raț.
Întrebat care vor fi diferențele dintre remiza de la Constanța și meciul de sâmbătă, Raț a fost de părere că principalul atu al naționalei este noul selecționer, Răzvan Lucescu, și speră ca acest lucru să fie de bun augur. Referitor la meciul de la Paris, fundașul lui Șahtior a menționat: „Franța este o echipă extrem de puternică, dar trebuie să avem încrederea că putem face un joc bun și că vom obține victoria. Mergem cu gândul doar la un succes”.

N-o să mergem la Paris ca victime sigure, vom juca la victorie și va fi un meci pe cinste

Răzvan Raț, jucător în naționala României

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…