Poate fi noutatea din lotul naționalei lui Mircea Lucescu. „A progresat vizibil. Sunt alții care nu fac nimic”

Sonia Baciu
Poate fi noutatea din lotul naționalei lui Mircea Lucescu. „A progresat vizibil. Sunt alții care nu fac nimic”
FOTO: SportPictures

„Tricolorii” au două meciuri în această lună, amicalul cu Moldova (9 octombrie) și partida cu Austria (12 octombrie), contând pentru preliminarile CM 2026. Dacă în privința fotbaliștilor cae joacă în străinătate a fost anunțată lista preliminară, în ceea ce îi privește pe jucătorii care evoluează în Superliga este loc de noutăți.

Marius Baciu, fost fotbalist la Steaua, susține că mijlocașul Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, ar putea fi noutatea din lotul naționalei lui Lucescu, iar argumentul său este dat de evoluția constantă pe care acesta o are.

Cîrjan, noutatea din lotul național al lui Lucescu

Cătălin Cîrjan (22 de ani) este component al „tricolorilor” U21, cu șase selecții, iar Marius Baciu îl vede ca o noutate în lotul național al lui Mircea Lucescu, afirmație pe care a făcut-o după victoria lui Dinamo, 1-0, cu Unirea Slobozia, din etapa 12 a Superligii.

„E un progres mare la el. Un jucător care chiar e ok. Discutăm de un copil care vizibil a progresat. Are 22 de ani. Sunt alții care nu fac nimic. Poți să îl iei în anturajul echipei naționale. Nu știu dacă să joace. Un copil de 22 de ani, care 50 de meciuri, un mijlocaș bun, ai nevoie de un jucător ca el”, a declarat Marius Baciu, la Prima Sport.

În timp ce Baciu îl vede pe Cîrjan potrivit pentru „tricolori”, fostul internațional Basarab Panduru a explicat că și dacă dinamovistul va ajunge în lotul lui Lucescu, pentru o perioadă va rămâne fără meci „în picioare”. „Nu m-ar mira dacă e convocat, dar nu va juca. Toți care au venit pentru prima dată nu au jucat. Dobre mai avea două meciuri jucate. Probabil că va fi chemat, dar nu cred că va juca”, a declarat Basarab Panduru.

Cătălin Cîrjan, cotă de 1,8 milioane de euro

Cătălin Cîrjan a ajuns la Arsenal U18, în vara lui 2019, apoi a trecut la Arsenal U21. În iulie 2023 a fost împrumutat, pentru un sezon, la Rapid, iar în 2024 a fost transferat, gratuit, la Dinamo.

Pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”, Cîrjan a jucat în 54 de meciuri, cu 10 goluri marcate și cinci pase decisive.

Cota sa de piață este de 1,8 milioane de euro, potrivit site-ului Transfermarkt, într-o creștere foarte bună față de cea pe care o avea când a plecat de la Rapid, de 350.000 de euro.

În actualul sezon, Cîrjan a jucat în toate cele 12 etape și are două goluri și trei pase decisive. Cea mai bună performanță a sa a fost în victoria (3-0) cu Petrolul, unde  a marcat și a dat o pasă de gol, iar Sofascore l-a notat cu 9.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania