Plângem acum, dar vrem carnaval la Rio!** România – Belarus 2-2

Plângem acum, dar vrem carnaval la Rio!** România - Belarus 2-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a pierdut aseară, înainte de începerea meciului cu Belarus, orice șansă teoretică de calificare la Europene. Bosnia conducea cu 2-0 Luxemburg în minutul 15 și cu 3-0 când a început meciul nostru (!), retezând astfel optimismul exagerat al unora dintre noi, printre care și selecționerul. S-a terminat 2-2 în meciul nostru, cu două goluri marcate de omul-problemă Mutu, rezultat ce confirmă criza profundă de la națională.
Mult entuziasm la debut de meci în jocul României, aflată în căutarea identității și a personalității pierdute de generația lui Mutu prin restaurante, baruri, cafenele și localuri, vorba cântecului. Un asemenea stadion și un asemenea public te poartă spre victorie, dar ne mai trebuie încă ceva, o condiție esențială: să avem și echipă.

Sânmărtean ne face să ne întrebăm din nou de ce nu a fost forțat cu Franța, dă o pasă superbă în diagonală, Torje pasează înapoi pentru Mutu, care înscrie simplu, de la câțiva metri (19). Primul gol al României pe Național Arena! Lui Mutu i se iartă din nou toate păcatele! Ghinion maxim peste numai zece minute: Sânmărtean nu mai poate continua din cauza durerilor la genunchi, el purtând de altfel o pungă cu gheață înainte de începerea partidei.

Fără Sânmărtean, jocul naționalei se bazează mai mult pe întâmplare și pe acțiunile personale marca Mutu, Marica sau Torje, în timp ce bielorușii nu prea contează în atac, dar ne dau „perversa” după o eroare clasică a lui Moți, care dă pe lângă minge și îi permite lui Kornilenko să înscrie din careu, pe lângă Pantilimon (45). Oaspeții prind curaj, sunt aproape de 2-1 în prelungirile primei reprize, după o gafă de „miliardar” a lui Pantilimon.
Mutu mai face cinste cu o „baterie” în minutul 51, când începusem să luăm frica echipei olimpice a Belarusului: scoate un penalty la o intrare în forță a lui Verhovțov și tot el transformă, ajungând la un singur gol de recordul de goluri la națională al lui Hagi. Oaspeții ne dau din nou emoții în minutul 55, când Kornilenko și Kriveț sunt aproape de 2-2, iar inevitabilul se produce în minutul 82, când Dragun înscrie cu un lob peste Pantilimon!

2-2 în fața unei echipe modeste, dar curajoase, un rezultat în tonul evoluțiilor din aceste preliminarii. România mai ratează un turneu, dar rămâne cu speranța Carnavalului de la Rio, CM din Brazilia 2014, acolo unde eroul-trăznit Mutu va avea 34 de ani!


Min 90+4 – FINAL DE MECI! România va vedea încă un EURO din fața televizoarelor

Min 90+1 – SCHIMBARE BELARUS A intrat Veretilo în locul lui Bordachev

Min 84 A Moți vede galben

Min 81 – GOL 2-2 Rudik i-a pasat ideal lui Dragum, care l-a lobat elegant pe Pantilimon

Min 79 – SCHIMBARE ROMÂNIA – A intrat Stancu în locul lui Marica

Min 72 – Mutu încearcă o foarfecă laterală din interiorul careului, însă mingea trece peste poartă

Min 69 – SCHIMBARE ROMÂNIA A intrat Cociș în locul lui Lazăr

Min 66 – Kysliak a șutat de la mare distanță, dar mingea a trecut milimetric pe lângă poartă

Min 59 SCHIMBARE BELARUS – A intrat Rudik în locul lui Krivets

Min 53 – Kornilenko șutează din careu după un contraatac, dar Pantilimon a respins miraculos de pe linie

Min 50 GOL 2-1 – Mutu aduce România în avantaj cu o scăriță, din penalty

Min 48 A Verkhotsov l-a busculat pe Mutu în careu și România beneficiază de un penalty

Min 47 A Raț vede galben după un picior dat în capul lui Dragun

Min 46 – A început cea de-a doua repriză

Min 45+1 PAUZĂ‚ Repriza se încheie cu o ocazie uriașă a bielorușilor

Min 45 – GOL 1-1 – Moți greșește în fața lui Kornilenko, iar acesta înscrie simplu pe lângă Pantilimon

Min 44 – Torje bate o lovitură liberă de la 25 de metri, puțin pe lângă

Min 39 – Pe contraatac, Raț i-a centrat lui Marica, dar voleul acestui a fost prea slab pentru Zhevnov

Min 36 – Marica a combinat superb cu Mutu, însă șutul ultimului din careu a fost prins de portarul bielorus

Min 34 – Marica a avut o incursiune extraordinară pe stânga, a ajuns până în preajma porții, dar pasa lui decisivă a fost greșită

Min 28 – SCHIMBARE ROMÂNIA – A intrat Adrian Cristea în locul lui Sânmărtean

Min 24 – Torje a bătut puțin peste poartă o lovitură liberă lateral stânga

Min 20 A Kornilenko vede galben pentru un fault la Bourceanu

Min 18 – SCHIMBARE BELARUS A iintrat Plaskony în locul lui Filipenko

Min 18 – GOL 1-0 Sânmărtean i-a pasat excelent lui Torje în careu, iar acesta a preferat să-i pună o minge pe tavă lui Mutu, care a deschis scorul simplu

Min 16 – Torje a executat bine o lovitură de la colț, dar un bielorus a respins la fix din fața lui Tamaș

Min 10 – Dragun a șutat de la marginea careului, iar mingea deviată de Moți era aproape să-l păcălească pe Pantilimon

Min 7 – Mutu trage în blocaj, Marica urmărește, însă faza se stinge

Min 4 – Mutu scapă din nou în careul bielorușilor, dar este semnalizat în ofsaid

Min 2 – Mutu a șutat spre poartă din careu, însă prea slab

Min 1 – A început partida

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele