Pițurcă: „Turneul din Oman s-a anulat la dorința jucătorilor”

Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei naționale, Victor Pițurcă, a declarat că s-a anulat turneul pe care reprezentativa țării noastre urma să-l desfășoare în Oman. Acesta a precizat că anularea a intervenit la dorința jucătorilor, care acuzau distanța prea mare și din cauza faptului că arabii nu au plătit banii pe care trebuiau să-i verse în contul Federației Române de Fotbal.

Tehnicianul a precizat că echipa națională va disputa săptămâna viitoare un amical contra naționalei de tineret și a Stelei și că speră ca în urma acestui stagiu, să mai descopere patru sau cinci jucători pe care să se poată baza în viitor.

"Nu mai mergem să jucăm în Oman la doleanțele jucătorilor și din cauză că arabii nu și-au îndeplinit obligațiile financiare către Federație. Sper ca în urma acestei perioade de pregătire să găsesc patru sau cinci jucători pe care să mă pot baza la echipa națională pe viitor! Îmi pare rău că nu am putut pleca în Oman.", a spus Victor Pițurcă la o conferință de presă.

Pițurcă își dorește să își treacă în cont o nouă calificare la un turneul final:

"Vreau să obțin încă o calificare. Anul 2009 trebuie să îl începem cu două victorii, pentru că doar trei puncte cu Serbia nu ne ajută. Aș vrea ca până atunci măcar 90% din jucătorii de la națională să fie titulari la echipele lor!", a încheiat Piți.

Despre Liga I și Cupele Europene, selecționerul a punctat: "În Liga I îl remarc pe Dan Petrescu, care a făcut lucruri mari la Urziceni! Este antrenorul anului. În Champions League noi plecăm mereu cu șansa a patra. Vedeți că nici cu jucători de câte 2 milioane de euro nu facem față acolo!"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×