Pițurcă al III-lea, o nouă atitudine!** Selecționerul acceptă să recheme un jucător pe care în 2008 l-a exclus din națională

Victor Pițurcă revine la națională cu o nouă atitudine. Selecționerul României pare a fi mult mai dispus la concesii în noul mandat, primul exemplu în acest sens fiind împăcarea cu Daniel Niculae. Cei doi au intrat în conflict deschis în octombrie 2008, atunci când atacantul a declarat că nu va mai onora nicio convocare la prima reprezentativă cât timp va fi antrenată de Victor Pițurcă. Supărarea fotbalistului își avea originea în decizia selecționerului de a nu-l opri în lotul pentru meciul cu Franța, decizie pe care a aflat-o chiar pe aeroport, înaintea plecării spre Paris. Acum, Victor Pițurcă susține că totul a fost dat uitării și că nu are nimic împotriva rechemării la națională a atacantului lui AS Monaco: "Sigur că îl am în vedere pe Daniel Niculae pentru echipa națională. N-a fost niciun conflict între noi, s-a exagerat pe tema asta", a declarat selecționerul pentru EVZ. Veste l-a bucurat pe Daniel Niculae, care pare și el la fel de dispus să dea uitării divergențele din trecut: "Ar fi foarte frumos să joc împotriva lui Messi, cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală. Mi-e teamă însă că va fi greu să ajung la echipa națională din liga a doua, unde am ajuns în această vară cu echipa mea de club, AS Monaco", a spus "Nico" în EVZ.
Pițurcă al III-lea, o nouă atitudine!** Selecționerul acceptă să recheme un jucător pe care în 2008 l-a exclus din națională

Victor Pițurcă revine la națională cu o nouă atitudine.
Selecționerul României pare a fi mult mai dispus la concesii în
noul mandat, primul exemplu în acest sens fiind împăcarea cu Daniel
Niculae. Cei doi au intrat în conflict deschis în octombrie 2008,
atunci când atacantul a declarat că nu va mai onora nicio convocare
la prima reprezentativă cât timp va fi antrenată de Victor Pițurcă.
Supărarea fotbalistului își avea originea în decizia
selecționerului de a nu-l opri în lotul pentru meciul cu Franța,
decizie pe care a aflat-o chiar pe aeroport, înaintea plecării spre
Paris.

Acum, Victor Pițurcă susține că totul a fost dat uitării și că nu
are nimic împotriva rechemării la națională a atacantului lui AS
Monaco: „Sigur că îl am în vedere pe Daniel Niculae pentru
echipa națională. N-a fost niciun conflict între noi, s-a exagerat
pe tema asta”
, a declarat selecționerul pentru
EVZ
.

Vestea l-a bucurat pe Daniel Niculae, care pare și el la fel de
dispus să dea uitării divergențele din trecut: „Ar fi
foarte frumos să joc împotriva lui Messi, cel mai bun fotbalist din
lume la ora actuală. Mi-e teamă însă că va fi greu să ajung la
echipa națională din liga a doua, unde am ajuns în această vară cu
echipa mea de club, AS Monaco”
, a spus „Nico” în

EVZ
.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro