Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Pariul lui Hagi

Pariul lui Hagi

Gheorghe Hagi a supervizat și cea de a șaptea fază zonală a Cupei Hagi Danone, ultima înaintea turneului final de la Constanța (29 mai - 1 iunie). „Sunt sigur că viitoarele talente ale fotbalului românesc se vor alege dintre copiii care au jucat la această Cupă. Am văzut jucători de perspectivă, important este să avem grijă de ei", spune Hagi în timp ce privește la finala
Pariul lui Hagi

Gheorghe Hagi a supervizat și cea de a șaptea fază zonală a
Cupei Hagi Danone, ultima înaintea turneului final de la Constanța
(29 mai – 1 iunie).

„Sunt sigur că viitoarele talente ale fotbalului românesc se vor
alege dintre copiii care au jucat la această Cupă. Am văzut
jucători de perspectivă, important este să avem grijă de ei”, spune
Hagi în timp ce privește la finala cluburilor, desfășurată între
CSȘ 2 București și Petrolul Ploiești. Bucureștenii s-au impus la
penalty-uri cu 5-4 și s-au calificat la turneul final, dând și cel
mai bun jucător al competiției: Cristian Isăilă. În competiția
școlilor, primul loc a revenit celor de la „Mircea Eliade”. La
turneul final sunt calificate 16 echipe: opt „școli” și opt
„cluburi”. Câștigătoarele celor două competiții paralele se vor
întâlni în superfinală, învingătoarea urmând să reprezinte România
la „Danone Nations Cup” (Africa de Sud).

>
Cele opt echipe calificate în finala competiției cluburilor
sunt: Luceafărul Brăila, Aripi LPS Pitești, Ceahlăul P. Neamț, ACU
Arad, FC Brașov, Viitorul Zalău, CSȘ 2 București, Academia
„Gheorghe Hagi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]