„Ori acum, ori 2014!”

  • Publicat:
  • Actualizat:
„Ori acum, ori 2014!

Mircea Sandu (foto) a pus la cale strategia pe care o va aplica la naționala României în viitorul apropiat.

Cu sabia deasupra capului, Mutu, Chivu și restul „tricolorilor” au aflat înaintea partidei decisive cu Serbia, de la Constanța, care sunt planurile pe care Mircea Sandu le-a gândit pentru viitorul naționalei.  „Dacă n-o să mai avem șanse la calificare după «dubla» cu Serbia și Austria, este clar că trebuie să ne facem apoi o strategie pentru Campionatul Mondial din 2014. De Euro 2012 ne putem folosi, dar obiectivul va fi clar 2014 și apoi 2016”, a spus președintele FRF. Referitor la situația lui Pițurcă, „Nașul” a fost evaziv când a vorbit despre posibilitatea unui eșec contra sârbilor. „E posibil ca Pițurcă să plece și dacă se va califica la Mondiale. Poate să vină să ne spună «Nu mai pot!»“, a încheiat Sandu.

Teren-„dezastru” la Klagenfurt

Stadionul pe care tricolorii vor întâlni naționala Austriei pe data de 1 aprilie continuă să se prezinte în condiții jalnice. „Iarba este un adevărat dezastru”, a remarcat asistentul selecționerului austriac Constantini, prezent sâmbătă pe „Worthersee Arena” din Klagenfurt, la meciul Karnten – Austria Viena (scor 1-1).

Pe aceeași temă
Şi-a presimţit moartea! Ce a făcut Petrică Cercel la ultima cântare

Cum arată apartamentele în „Wings“, blocul în formă de aripi din Cluj-Napoca. Cât costă un penthouse cu două niveluri şi grădină FOTO

Totul despre softul de spionaj Pegasus. Cum poţi afla dacă eşti urmărit

Tuchel, inimă de aur. Antrenorul lui Chelsea a plătit operația pe cord de care avea nevoie fiul menajerei sale

Cât câștigă un angajat Dacia cu 15 ani experiență. Cineva a postat informații online

Nenorocire! Ce s-a găsit în compoziția vaccinului Pfizer… Doamne, ce ne așteaptă… >

Bunica Emmei Răducanu, dezvăluiri inedite despre nepoata celebră: Vorbim în românește

Cât CHIN! De ce a murit, de fapt, Petrică Cercel

Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori

Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a ŞOCAT o lume întreagă

Surpriză la IKEA România. Iată ce vor găsi clienții în magazine peste câteva zile

Ce gafă! Carla’s Dreams a plâns şi s-a demascat din greşeală! BOMBĂ! Tot momentul a fost filmat

Detalii despre despărțirea Alexandrei Stan de soțul ei. Primele dezvăluiri, făcute chiar de persoana care i-a căsătorit

BOMBA ANULUI despre PFIZER! Va ȘOCA omenirea. S-a terminat totul

Fraudă majoră în lumea criptomonedelor. Lovitura este masivă şi o mulţime de oameni şi-au pierdut banii

Zodiile cele mai nocive în relații. Te distrug emoțional

Horoscop săptămâna 20 - 26 septembrie 2021 pentru zodia Balanţă

Accesorii auto utile pe care le va vinde Lidl săptămâna viitoare

Creatorul Bitcoin are acum statuie:
Creatorul Bitcoin are acum statuie: "Este zeul pieţei noastre”
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași

Motivul absenţei lui Ion Ţiriac de la nunta Simonei Halep! Miliardarul a fost dat de gol de Ilie Năstase

Vrei un salariu de peste 6.000 de lei? A fost oficializat examenul pentru a obţine calificarea pentru acest job. Nu este IT

O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO

Imaginile durerii din fața spitalului în care a murit Petrică Cercel. Familia și prietenii regretatului manelist l-au păzit întreaga noapte / PAPARAZZI

Emma Răducanu are un IUBIT celebru! Detalii picante despre idila lor

Ce trebuie să știi dacă ai poliță RCA emisă de City Insurance. Recomandarea specialiștilor din asigurări

FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor

FOTO. Fosta nevastă a lui Mădălin Ionescu, apariție controversată într-un costum de baie incendiar!

×