Oficial, Răzvan!**

Redactor:
Sergiu Petre
Oficial, Răzvan!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Actualul antrenor al Brașovului are susținerea Comitetului Executiv, care va gira instalarea sa.

 

Așteptarea s-a terminat pentru suporterii naționalei. De mâine, Răzvan Lucescu va ocupa postul de selecționer, cu un obiectiv clar: calificarea la Euro 2012 din Ucraina și Polonia.


Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a confirmat informațiile publicate ieri de ProSport, conform cărora Răzvan Lucescu va fi numit mâine selecționer al echipei naționale. “Am introdus pe ordinea de zi a Comitetului Executiv această problemă. Va fi singura propunere de selecționer care va fi dezbătută în ședința Comitetului Executiv al FRF”, ne-a declarat ieri Lupescu.

La ședința de mâine există șanse bune ca Răzvan să fie numit cu unanimitate de voturi, existând semnale că pentru instalarea actualului antrenor al Brașovului va vota până și Dumitru Dragomir, cel mai fervent contestatar al lui Ionuț Lupescu, cel care avansează varianta Lucescu jr.

Nașu’ e de acord


Numirea noului selecționer va fi pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Executiv de mâine, mai repede decât era așteptat pentru că și președintele Mircea Sandu a îmbrățișat propunerea lui Lupescu, după ce lăsase senzația că susține Hagi. Inițial. Conducerea FRF își stabilise ca termen pentru alegerea noului antrenor al naționalei data de 10 mai. În ultimele zile au avut însă loc o serie de discuții în birourile de la FRF, Lupescu și Sandu ajungând la concluzia că Răzvan reprezintă cea mai bună variantă în acest moment.


Ionuț Lupescu a enumerat motivele numirii lui Lucescu jr.:


  • Are imagine bună în fotbalul românesc

  • S-a văzut “mâna” lui atât la Rapid, cât și la Brașov

  • Știe să-și motiveze foarte bine fotbaliștii

  • Are experiență internațională, disputând un „sfert de finală” în Cupa UEFA

  • Este un tip deschis față de presă și suporteri


Condițiile contractuale ale lui Lucescu jr. la națională


  •  contract pe doi ani și jumătate

  • salariu de 250.000 de euro anual (mai mic cu 50.000 decât cel pe care îl are la Brașov)

  •  bonus de calificare de 500.000 de euro

  • obiectiv: calificarea la Euro 2012


"Nu îl aducem pe Răzvan pentru că e fiul lui Mircea Lucescu. El vine pentru că se potrivește cel mai bine profilului de selecționer pe care ni-l dorim. Este, înainte de orice, un om cerebral"

, Ionuț Lupescu, director general FRF

.









  Stelea, antrenor cu portarii!







La nivel de staff, Lucescu junior nu intenționează să opereze prea multe schimbări


Din punctul de vedere al colaboratorilor, postul de antrenor cu portarii, ocupat în acest moment de Gabi Boldici, e singurul care va suferi modificări.


Boldici va fi înlocuit de Bogdan Stelea, aflat în acest moment sub contract cu FC Brașov. În vârstă de 41 de ani, fostul internațional (91 de selecții la naționala României) este unul dintre oamenii de încredere ai lui Răzvan Lucescu și are și atuul de a fi considerat unul dintre membrii Generației de Aur.

În schimb, secunzii Iovan și Apolzan vor fi păstrați, urmând să primească propuneri de prelungire a contractului pe aceeași perioadă cu cea a mandatului lui Lucescu junior. La tineret va fi păstrat Emil Săndoi, deși s-a discutat și despre ideea aducerii lui Ionuț Chirilă.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen