Au trecut mulți ani de când tineretul n-a mai fost mândria țării în fotbal. Decenii în care tot ce ne vine în minte despre naționalele de juniori sunt două turnee finale unde am fost pentru că noi le-am organizat, cum s-a întâmplat în 2011 cu reprezentativele under 17 și under 19, iar în rest doar deziluzii. Eșecuri rușinoase cu Luxembourg, Cipru sau Macedonia ne sunt încă proaspete în memorie. A venit însă și ziua în care să contăm și noi în fotbalul adevărat de juniori. Puștii lui Boingiu, jucători care abia și-au sărbători junioratul, au avut meciul carierei, iar pentru o seară au fost vedetele României. Probabil nu s-a mai pomenit ca o reprezentativă de juniori să ia fața naționalei mari pentru o seară, de 37 de ani, de când Gabor, Andone sau Balint luptau pentru titlul mondial. Astăzi, puștii dătători de speranță sunt Mățan, Dragomir, Moruțan sau Dulca. Inventați de Hagi, cunoscuți deja în Liga I sau crescuți de alții pentru noi, ca Arsenal, Swansea, Slavia Praga sau Genoa. Așa arată prima generație care dă speranțe după mulți ani.
Vlad „cel Mare”, în poartă
Calculele erau simple, după două victorii în grupă. Un punct cu Ucraina deschidea drumul către o nouă generație de aur în fotbalul românesc. Un punct ar fi dus în primele 8 generații de speranță ale Europei. Puștii lui Boingiu și-au început „Bacalaureatul” în fotbal cu emoții, cu mici inexactități, dar cu mari speranțe și demonstrând că au talent. Băluță l-a încercat pe portarul ucrainian (5), ca și Sîntean, jucătorul Slaviei Praga (14). Miza apăsa pe umerii firavi ai puștilor de 18 ani și au apărut și ocaziile pentru Ucraina. Am răsuflat ușurați la șansa lui Korniienko (37) și la șansa mare avută de Kashchuk (38). Apoi, portarul Vlad a fost mare la șutul aceluiași Kashchuk (44) și, la pauză, juniorii României erau la Euro.
Moruțan și golul anulat cu o prostie
Am continuat însă să trăim periculos și în partea secundă. Dragomir, unul dintre preferații lui Arsene Wenger, n-a reușit să-l bată pe portarul lor (54), iar apoi a venit încă o intervenție salvatoare de la Andrei Vlad. Portarul lui FCSB a blocat în doi timp lovitura liberă de la 16 metri, a lui Buletsa (67), iar acesta a fost momentul de cotitură al jocului. La 10 minute distanță, Micovschi, mijlocașul de la Genoa, a făcut o cursă de 40 de metri și i-a făcut cadou golul lui Moruțan, care a pus latul pentru 1-0. Bucurie imensă pentru puștii României și prea mare pentru Moruțan, care și-a aruncat tricoul și a văzut al doilea „galben”.
8 minute care au transformat fericirea în coșmar
Aveam avantaj, dar om în minus și urma asediul Ucrainei. Se auzea „România, România”, din tribune, ca la un meci decisiv al naționalei mari. Emoțiile erau copleșitoare însă, pentru că Ucraina avea să marcheze. Gol Safronov (84) și minutele rămase păreau ore. Ai noștrii cantonați în careu, mingea mai mult la ei, iar portarul Vlad din nou mare în minutul 90. Nu mai puteam ține de nicio minge, Ucraina venea cu toate linile, 5 minute de prelungire, iar dezastrul a venit. Bondar, căpitanul Ucrainei, a marcat cu latul din apărarea vraiște a României (90+2). Debusolare, încă un roșu, pentru Neciu (90+5), disperare și lacrimi. Un coșmar pentru această generației, un vis urât pe care România continuă să-l trăiască însă, la orice categorie de vârstă. Am fost la 3 minute de nașterea unei noi generații de aur, dar s-a născut doar o nouă deziluzie.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER