O echipă în adevăratul sens al cuvântului. Mirel Rădoi a dezvăluit secretul din interiorul naționalei de tineret: „Așa alegem echipa în acest moment”

Publicat: 14 Oct. 2019, 23:00 Nationala

Selecționerul României U21, Mirel Rădoi, s-a declarat extrem de mulțumit de prestația tricolorilor din meciul cu Irlanda de Nord. După un nou succes cu 3-0, România s-a apropiat de Finlanda și Danemarca în cursa pentru EURO 2021.

Cu un om în plus din minutul 38, Rădoi era convins că tricolorii vor debloca tabela după pauză: „Repriza a doua părea că va fi la îndemâna noastră. Am încercat să avem o circulație cât mai rapidă a balonului. Încercăm să construim o generație și suntem pe drumul cel bun. Rezultatul din Danemarca nu mi-a convenit, dar am avut consistență în joc. Pe lângă valorea individuală, încercăm să formăm un grup.

Nu trebuie să cădem în plasa asta, pentru că am ajunge să ne concentrăm pe arbitraj. Mereu le spun să se gândească la joc. Jucătorii pot să fie respectați cât timp joacă cu determinare și încântă publicul. În acest moment alegem echipa în funcție de atitudine. E clar că toți jucătorii au calitate. Sunt trei echipe care se bat la primele două poziții: România, Danemarca și Ucraina. Asta nu înseamnă că vom avea un meci ușor cu Finlanda, însă dacă vom intra cu atitudine și determinare, vom învinge orice adversar. Meciul cu Finlanda se va juca tot aici (n.r Voluntari), pentru că așa este mai ușor de organizat”, a spus Mirel Rădoi, după 3-0 cu Irlanda de Nord, la microfonul Pro TV.

Pentru România U21 urmează un alt meci pe teren propriu, cu Finlanda U21. Nordicii au șapte puncte după patru jocuri, în timp ce tricolorii au disputat numai trei partide. România U21 s-a redresat rapid după înfrângerea cu Danemarca, iar viitorul arată cât se poate de promițător.

Clasament Grupa B

  1. Danemarca – 9p.
  2. Finlanda – 7p.
  3. România – 6p.
  4. Ucraina – 3p.
  5. Irlanda de Nord – 2p.
  6. Malta – 1p.

Publicat: 14 Oct. 2019, 23:00 Nationala
Pe aceeași temă
Scandal monstruos la Antena 1! Acuzații dure la Chefi la Cuțite
Scandal monstruos la Antena 1! Acuzații dure la Chefi la Cuțite
Un copil de 5 ani a povestit la grădiniţă că tatăl său a ucis un om, i-a tăiat penisul şi l-a dat la câini. Detaliile crimei odioase cauzate de gelozie, publicate în premieră
Un copil de 5 ani a povestit la grădiniţă că tatăl său a ucis un om, i-a tăiat penisul şi l-a dat la câini. Detaliile ...
Dumnezeule, ce TRAGEDIE! A fost gasita MOARTA in casa. Toata tara e in SOC
Dumnezeule, ce TRAGEDIE! A fost gasita MOARTA in casa. Toata tara e in SOC
O adolescentă i-a trimis un selfie provocator unui bărbat din Vrancea. Ce a urmat e TERIFIANT / DIICOT a preluat cazul
O adolescentă i-a trimis un selfie provocator unui bărbat din Vrancea. Ce a urmat e TERIFIANT / DIICOT a preluat cazul
Jose Mourinho is back in bussines! Surpriza totala: cu ce echipa va semna! Anuntul momentului
Jose Mourinho is back in bussines! Surpriza totala: cu ce echipa va semna! Anuntul momentului
A murit în timpul unui joc sexual. Cum a fost găsită tânăra! Legiștii s-au șocat
A murit în timpul unui joc sexual. Cum a fost găsită tânăra! Legiștii s-au șocat
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
ȚEAPĂ CLASICĂ. Passat din Germania, revândut în România. Câţi KM a pierdut pe drum?
VIDEO Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat un pachet de ţigări pe zi, timp de 30 de ani
VIDEO Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat un pachet de ţigări pe zi, timp de 30 de ani
Dacia revine în forţă şi dă LOVITURA care aruncă în aer Volkswagen şi Ford
Dacia revine în forţă şi dă LOVITURA care aruncă în aer Volkswagen şi Ford
Metoda SEXUALĂ revoluţionară la care nimeni nu poate rezista. Avantajele sunt uriaşe
Metoda SEXUALĂ revoluţionară la care nimeni nu poate rezista. Avantajele sunt uriaşe
Măsura şoc luată de PNL la nici două săptămâni după ce au venit la putere. Anunţul a fost făcut chiar de premier
Măsura şoc luată de PNL la nici două săptămâni după ce au venit la putere. Anunţul a fost făcut chiar de premier
BREAKING NEWS | Se ştie numele noului selecţioner. Anunţul oficial făcut de federaţie la o zi după Spania - România 5-0
BREAKING NEWS | Se ştie numele noului selecţioner. Anunţul oficial făcut de federaţie la o zi după Spania - România 5-0
Decizia drastică pe care o va lua Dăncilă dacă ajunge președinte! Va fi dezastru pentru Guvern
Decizia drastică pe care o va lua Dăncilă dacă ajunge președinte! Va fi dezastru pentru Guvern
Ei sunt în cărți la Națională! Cine îi ia locul lui Cosmin Contra. Anunțul tocmai a fost făcut
Ei sunt în cărți la Națională! Cine îi ia locul lui Cosmin Contra. Anunțul tocmai a fost făcut
Istoria vibratorului: a fost inventat pentru a trata depresia şi anxietatea
Istoria vibratorului: a fost inventat pentru a trata depresia şi anxietatea
Moarte SOCANTA! ARSI de vii, dupa ce masina lor a cazut intr-o groapa cu apa CLOCOTITA
Moarte SOCANTA! ARSI de vii, dupa ce masina lor a cazut intr-o groapa cu apa CLOCOTITA
A fost cutremur azi-noapte în România! Lista orașelor afectate
A fost cutremur azi-noapte în România! Lista orașelor afectate
Mai multe tinere şi minore au acceptat invitaţia unui milionar de 50 de ani de a petrece pe IAHTUL lui în weekend. Au crezut că au avut parte de momente de neuitat, dar, la câteva zile după aceea, fetele au fost contactate de POLIŢIE: „Avem veşti proaste pentru voi...”
Mai multe tinere şi minore au acceptat invitaţia unui milionar de 50 de ani de a petrece pe IAHTUL lui în weekend. Au ...
Ce este PANGOLINUL, unde trăieşte şi cu ce se hrăneşte
Ce este PANGOLINUL, unde trăieşte şi cu ce se hrăneşte
România va fi acoperită de îngheţ. Avertisment ANM: Când îşi va intra iarna în drepturi
România va fi acoperită de îngheţ. Avertisment ANM: Când îşi va intra iarna în drepturi
Mega-scandal la Chefi la Cuțite de la Antena 1! O concurentă îl acuză pe Chef Cătălin Scărlătescu de hărțuire: „S-a băgat în mine și..”
Mega-scandal la Chefi la Cuțite de la Antena 1! O concurentă îl acuză pe Chef Cătălin Scărlătescu de hărțuire: ...
Andreea Antonescu a rupt tacerea! Vedeta a rabufnit dupa despartire. Ce a declarat despre iubitul tinerel: 'Adevărul este altul, cu totul altul'
Andreea Antonescu a rupt tacerea! Vedeta a rabufnit dupa despartire. Ce a declarat despre iubitul tinerel: 'Adevărul este ...
Valentina Pelinel si Cristi Borcea, mai indragostiti ca niciodata la botezul fiicei Ancai Serea! Gestul facut de afacerist pentru sotia lui
Valentina Pelinel si Cristi Borcea, mai indragostiti ca niciodata la botezul fiicei Ancai Serea! Gestul facut de afacerist ...
Orașul în care călătorii NESPĂLAȚI vor fi dați jos din autobuze. Este posibil?
Orașul în care călătorii NESPĂLAȚI vor fi dați jos din autobuze. Este posibil?
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana Vancea şi iubitul ei plin de muşchi au ajuns pe net!
FOTO. Imagini intime INCENDIARE cu Roxana Vancea şi iubitul ei plin de muşchi au ajuns pe net!
Dezvăluiri fără perdea: cum au ajuns să se iubească preşedintele Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen!
Dezvăluiri fără perdea: cum au ajuns să se iubească preşedintele Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen!
Andreea Bălan trece prin MOMENTE DE GROAZĂ! Fiica ei a înghițit ceva și a leșinat!
Andreea Bălan trece prin MOMENTE DE GROAZĂ! Fiica ei a înghițit ceva și a leșinat!
Horoscop zilnic – 20 Noiembrie 2019 – Zodia Pești
Horoscop zilnic – 20 Noiembrie 2019 – Zodia Pești