„Nu poți reconstrui naționala cu jucători de 31 de ani”

  • Publicat:
  • Actualizat:

România a dezămagit în egalul cu Austria și rămâne fără victorie
acasă în preliminariile Mondialului din Africa de Sud. Constestat
după egalul cu Franța, apărat după remiza cu Maierhofer, Răzvan
Lucescu este avertizat de Ienei.

Emeric Ienei spune că Razvan Lucescu trebuie sprijinit în misiunea
lui, dar avertizează că selecționerul ar trebui să înceapă
reconstrucția, mai ales că Rădoi, Chivu și compania nu mai au șanse
la calificare.

„Nu am văzut cele două meciuri ale echipei naționale, cu
Franța și cu Austria. Am auzit că meciul cu Austria nu a fost prea
bun, ci chiar destul de slab. În momentul în care Lucescu a preluat
echipa națională aveam șanse foarte mici și a încercat să facă
totul. Acum, că s-au pierdut șansele, trebuie începută o
reconstrucție, o revigorare. Nu cred că poți face acest lucru cu
jucători la 30 – 31 de ani. Mai avem la dispoziție trei jocuri
oficiale și poate un amical sau două, ca să putem pregăti echipa
pentru calificarile la Campionatul European din 2012”
, a
declarat Emeric Ienei la Sport Total FM.

Fostul mare antrenor al Stelei crede că și jucătorii ar trebui să
dea dovadă de mai multă ambiție și devotament.

„Pentru ce sunt jucătorii plătiți, să joace sau să se
odihnească? Fotbaliștii trebuie să joace și dacă îi trezești la
2:00 noaptea. Eu am propus de 10 ani să intrăm într-un adevăr în
fotbal, pentru că englezii, francezii, spaniolii, italienii, joacă
tot din trei în trei zile. Eu am propus să jucăm miercuri – sâmbătă
– miercuri și să urmeze, apoi, o săptămână de pauză”,
a
declarat fostul selecționer.

Ienei crede în șansele românilor în Europa League:

„Eu spun că au șanse ca echipele românești să confirme în
Europa League și să se califice pe un loc de pe care să poată
continua în primavara europeana
„, a încheiat Ienei.

Imediat după meciul cu Austria, Marian Iancu a declarat că
obiectivul lui Răzvan Lucescu ar trebui să fie calificarea la
Mondialul din 2014 și nu la Euro 2012.


„Nu avem cu ce. Cred că și Răzvan a intrat în panică. Ar
trebui să ne gândim la calificarea la Mondialul următor, și nu să
mergem la Euro”
, a spus patronul Timișoarei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele