„Nu e totul pierdut, încă mai avem șanse!”** Vezi cum ajungem la CM!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși majoritatea oamenilor de fotbal sunt circumspecți în ceea ce privește șansele echipei naționale de a ajunge la Campionatul Mondial din Africa de Sud, Gigi Mulțescu rămâne optimist.

Tehnicianul a calculat în ce condiții tricolorii ar putea să producă minunea: victorii în Austria, Lituania și Serbia și remiză în Franța. Obiectiv cât se poate de greu de realizat, dacă ne gândim la faptul că în cele trei meciuri de acasă, am obținut un singur punct.

"Eu zic că putem să ajungem la Campionatul Mondial. Trebuie neapărat să batem în Austria, apoi în Lituania, luăm trei puncte și din Serbia, iar in Franta un meci nul. Când am fost jucător, sarbii ne-au bătut acasă cu 6-4, apoi la Belgrad am câștigat noi cu 2-0. Deci, mai avem șanse, nu este totul pierdut.", a spus Mulțescu pentru Onlinesport.

Antrenorul Progresului a criticat arbitrajul și spune că tricolorii meritau un penalty, la Marius Niculae. De asemenea, golul trei al plavilor a fost înscris dintr-un ofsaid clar: "La golul al treilea a fost ofsaid, iar la Marius Niculae se putea da penalty, însă arbitrul are acoperire regulamentară și dacă nu l-a dat. Trefoloni a fost nesigur și neatent pentru un meci așa de important."

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
O nouă ofertă pentru Deian Sorescu
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Ai operaţii estetice? Ajunsă la 54 de ani, Mihaela Borcea a dat imediat răspunsul! Cum se menţine în formă
Ai operaţii estetice? Ajunsă la 54 de ani, Mihaela Borcea a dat imediat răspunsul! Cum se menţine în formă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Schimbare în TOATE MAGAZINELE e din România. Măsura drastică pe care ar putea să o decidă în curând
Schimbare în TOATE MAGAZINELE e din România. Măsura drastică pe care ar putea să o decidă în curând
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Ce a păţit suporterul care a invadat terenul la finala Liga Campionilor
Ce a păţit suporterul care a invadat terenul la finala Liga Campionilor
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2 luni și jumătate: „E în drum spre casă”
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2 luni și jumătate: „E în…
×