„Norvegienii nu ar trebui să pomenească de copii!” Opinia lui Răzvan Toma despre scandalul de la România – Norvegia 1-1

Ultimul fluier al lui Bobby Madden nu a pus capăt și ecourilor meciului România – Norvegia. Ecouri care însă nu se referă la cele petrecute pe gazonul verde, ci dincolo de el. Asta deoarece gruparea oaspete se poartă nedemn, mascându-și propria neputință prin „agățarea” de orice posibil viciu al meciului, sperând de a obține astfel cele 3 puncte. De fapt, procedează exact ca un atacant milog care nefiind în stare să penetreze poarta adversă prin propria putere, se tot aruncă în careul advers cerșind fără jenă arbitrului penalty.

Reprezentativa Norvegiei s-a arătat incapabilă de a trece pe terenul de joc de o echipă mai modestă ca ea, iar acum încearcă să obțină o victorie la „masa verde”, pe baza unor acuzații infantile la adresa unor… copii. De altfel, primul care s-a făcut de râs a fost selecționerul suedez Lars Lagerbäck, care încă dinaintea partidei a amenințat că echipa sa se va retrage de pe teren dacă vor auzi slogane rasiste scandate de copiii prezenți în tribune!!! Iată cum un termen, „rasism”, declanșat de ticăloșii de „corecți politici”, a ajuns conform așteptărilor un stereotip, dar totodată și o unealtă de amenințare, un veritabil „Baubau” folosit de tot mai mulți în mod iresponsabil. Iar în reacția și mai detestabilă a secundului Joar Hansen, cum că copiii prezenți în tribune ar fi fost niște portavoci, se vede ceea ce în limbaj vulgar numim „oftică” în stare pură. Și ca să se închidă acest cerc norvegian al penibilului, a mai apărut în cotidianul Dagbladet și declarația unui suporter norvegian prezent la București, care s-a plâns, nici mai mult, nici mai puțin, că ar fi fost hărțuit de copiii de la stadion!

Accept criticile externe când sunt fondate, căci fără îndoială, avem multe neajunsuri. Dar nu pot fi de-acord când suntem transformați în vinovați fără vină, ceea ce a devenit tot mai des în ultima vreme. Simțul norvegienilor față de copii probabil că a fost alterat de mizerabilul lor „Barnevernet”. Am constatat cu surprindere că mulți români nu știu sau nu au reținut acest termen, cu toate că a stat la baza unui destul de recent scandal internațional în care au fost afectați și niște români, cazul fiind foarte mediatizat la vremea respectivă. Pe scurt, „Barnevernet”-ul este instituția națională de protecție a copilului din Norvegia. A fost înființat în 1992, „pentru a se asigura că tinerii și copiii care trăiesc în condiții care pot afecta sănătatea și dezvoltarea lor primesc ajutor și îngrijire la momentul potrivit” și totodată „pentru a ajuta copiii și tinerii să aibă o copilărie în condiții de siguranță”.

La baza acestei decizii s-a aflat un caz care a stârnit multă furie și emoție la nivelul întregii societăți norvegiene, după ce s-a aflat că un tată își abuzase fiica în repetate rânduri. Și pentru a se împiedica repetarea unor asemenea fapte abominabile, s-a permis intervenția statului de a „confisca” copiii din asemenea familii. O instituție binevenită la acel moment, ale cărei acțiuni însă, cu timpul, au degenerat, deoarece i s-au dat puteri aproape nelimitate. Așa că, pe baza unui simplu denunț, exact ca în triștii ani staliniști ai României, autoritățile puteau, după bunul lor plac, intra cu forța într-o casă și să ia respectivii copii, pe care îi instituționaliza, trimițându-i în case de copii sau dându-i spre adopție altor familii (de multe ori îndoielnice), nu de puține ori aceștia căzând cum se spune din lac în puț. Căci nu degeaba, conform nrk.no (site-ul radioteleviziunii naționale din Norvegia), aproximativ 4.000 de foști copii crescuți în acest sistem au solicitat despăgubiri pentru neglijența sau abuzurile suportate în timp ce au trăit în îngrijirea „Barnevernet”, 2.637 dintre ei primind compensații estimate între circa 10.800 și 81.000 euro, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 140 milioane de euro (până în 2010). Cazul mediatizat de care am amintit a fost cel al familiei Botnariu, o familie mixtă, tatăl român, mamă norvegiancă, celor doi fiindu-le luați în 2015 cei cinci copii (unul dintre ei sugar), pe baza unei sesizări telefonice făcută de directoarea școlii la care aceștia învățau, pe motiv că unii dintre ei ar fi fost „disciplinați fizic”.

Fără să mai intru în amănunte, după mai multe petiții, plângeri și mai ales proteste la nivel internațional inclusiv în stradă ale multor oameni solidari cu cei doi, în 2017 „Barnevernet”ul a fost nevoit să redea familiei cei cinci copii, primind astfel una peste bot, reieșind totodată la lumină multe lucuri urâte despre această instituție care mai degrabă a căpătat aspectul unei rețele de carne vie, decât de protecție a copiilor.

Nici comuniștii, în josnicia lor, nu au luat vreodată copiii din familiile lor. Iar așa ceva este cu mult mai grav decât orice „rasism” și alți asemenea termeni… la modă. Așa că atunci când vine vorba de copii, norvegienii sunt cam ultimii care au dreptul de a lua vreo poziție, cu atât mai mult cu cât sunt unele atât de jenante precum cele ale vizitatorilor Arenei Naționale.