Adrian Bumbescu (65 de ani), câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în mai 1986, a oferit noi informații despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu (80).
Au mai rămas doar cinci săptămâni până la barajul cu Turcia din semifinalele play-off-ului pentru Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada.
Barajul Turcia – România, din semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială SUA 2026, este programat peste cinci săptămâni, la data de 26 martie.
Confruntarea se va disputa într-o manșă unică, la Istanbul, iar naționala câștigătoare va merge în finala play-off-ului, unde va da peste învingătoarea dintre Kosovo și Slovacia.
Pe lângă obișnuitele neajunsuri de la nivelul lotului, România mai are o mare problemă înaintea confruntării decisive cu Turcia. Mircea Lucescu a fost măcinat de anumite afecțiuni medicale și în interiorul FRF s-a vorbit inclusiv despre plecarea lui de la naționala României. Vestea a fost oferită de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, care a mărturisit că în cadrul Federației s-a pregătit „un dosar complet” pentru ipoteza în care „Il Luce” nu poate continua.
Mai apoi s-a adus în discuție posibilitatea ca însuși Mihai Stoichiță să îi ia locul lui Mircea Lucescu, având în vedere că este de mulți ani în anturajul naționalei și a contribuit activ la pregătirea barajului cu Turcia. În cazul unui astfel de scenariu, Stoichiță ar coborî în iarbă pentru a prelua șefia băncii tehnice, însă va continua să fie ajutat îndeaproape de secunzii lui Mircea Lucescu, între care și Jerry Gane.
Însă, toate aceste planuri ar putea să rămână doar la stadiul de scenarii, deoarece legendarul selecționer al echipei naționale s-ar simți mult mai bine din punct de vedere fizic. Anunțul a fost făcut de Adrian Bumbescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, care în cariera de fotbalist a avut privilegiul de a fi antrenat de „Il Luce”:
„Nea’ Mircea am înțeles că este mult spre bine și sper să fie pe banca naționalei la meciurile următoare. Să-i dea Dumnezeu sănătate. L-am avut și antrenor, e un antrenor excepțional. (n.r. – Dacă are are condiția necesară să fie pe bancă) Nea’ Mircea a demonstrat că este un antrenor bun și un luptător, și sperăm că va fi pe bancă”, a declarat Adrian Bumbescu, la microfoanele reporterilor.
În continuare, fostul internațional, cu 15 meciuri bifate în tricoul primei reprezentative, pentru care a înscris și un gol, a fost în pus în postura de a comenta barajul Turcia – România. Mai precis, Bumbescu a fost întrebat despre șansele „tricolorilor” la Istanbul:
„(n.r. Dacă putem câștiga cu Turcia) Foarte greu, dar aici se vede valoarea echipei, cum o va gândi antrenorul, în ce formă vor fi la momentul acela, deci toți trebuie să fim cu inima și cu sufletul alături de echipa națională”, a completat Adrian Bumbescu.