Nicoliță a obținut penalty-ul care a adus victoria

Piți a știut ce spune când l-a numit pe mijlocașul roș-albastru, Bănel Nicoliță, drept un om indispensabil pentru reprezentativa României. Aripa dreaptă a naționalei a fost din nou decisivă, la fel cum a fost și în ultimele meciuri pentru Steaua. Intrat în minutul 46 în locul căpitanului de conjunctură, Cosmin Contra, Bănel și-a făcut rapid simțită prezența, într-o fază deja marcă înregistrată, în care stelistul a insistat pentru un balon în careul leton, i-a suflat mingea lui Kolinco cu capul și apoi a căzut ca secerat obținând penalty-ul transformat de Dică.
Nicoliță a obținut penalty-ul care a adus victoria

Piți a știut ce spune când l-a numit pe mijlocașul roș-albastru, Bănel Nicoliță, drept un om indispensabil pentru reprezentativa României.

Aripa dreaptă a naționalei a fost din nou decisivă, la fel cum a fost și în ultimele meciuri pentru Steaua. Intrat în minutul 46 în locul căpitanului de conjunctură, Cosmin Contra, Bănel și-a făcut rapid simțită prezența, într-o fază deja marcă înregistrată, în care stelistul a insistat pentru un balon în careul leton, i-a suflat mingea lui Kolinco cu capul și apoi a căzut ca secerat obținând penalty-ul transformat de Dică.

Nicoliță a fost cel mai activ fotbalist al României, cerând în permanență mingea și căutând să intre în combinații cu coechipierii săi, spectatorii răsplătindu-i eforturile cu aplauze generoase. Astfel, pentru suporteri „Bălănel” a redevenit „Bănelinho”, stelistul părând să fi depășit în sfârșit pasa proastă în care s-a aflat la începutul sezonului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]