Nicolae Stanciu, discurs de mare căpitan, după România – Kosovo

Cosmin Olteanu
Nicolae Stanciu, discurs de mare căpitan, după România - Kosovo
Sport Pictures

Nicolae Stanciu a avut un discurs de mare campion, după ce s-a accidentat în România – Kosovo.

Partida România – Kosovo a fost una cu adevărat incendiară, având în vedere că jucătorii echipei oaspete au părăsit terenul înaintea fluierului final, dar și faptul că Nicolae Stanciu, căpitanul „tricolorilor”, s-a accidentat și nu va juca în meciul cu Cipru.

Nicolae Stanciu, reacție de mare căpitan, după ce s-a accidentat în România – Kosovo

Nicolae Stanciu a scris, pe contul personal de Instagram, despre durerea pe care i-o provoacă faptul că nu-și va putea ajuta colegii la meciul cu Cipru. Totodată, a punctat faptul că cei din Kosovo au dat dovadă de lipsă de respect față de fotbal, în momentul în care au decis să abandoneze meciul de vineri.

„Sunt mândru de ROMÂNIA mea, mândru de colegii mei, de suporterii care au fost pe stadion, și le mulțumesc lor, dar și tuturor celor care ne-au privit și ne-au încurajat de la distanță. Am luptat, am suferit împreună și, la final, la fel ca și până acum, am arătat lumii că ne respectăm meseria, că, spre deosebire de adversarii noștri, respectăm publicul și toate valorile care stau la baza jocului de fotbal, a sportului de performanță.

Din păcate, accidentarea suferită aseară nu îmi permite să intru pe teren la meciul de luni, ultimul al României din acest an, dar voi fi pe stadion alături de colegii mei, alături de tribunele pline, pentru a sărbători împreună tot parcursul din această toamnă și câștigarea grupei! Primul pas care ne duce mai aproape de CM l-am făcut, iar din primăvară ne reunim și facem totul pentru obiectivul unei țări: prezența la Mondial!”, a scris Nicolae Stanciu, pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by NaeStanciu (@nicolaestanciu_7)

Ce a spus Mircea Lucescu, după România – Kosovo

„În mod normal, ar fi trebuit să revină. Asta a făcut ca acest stadion arhiplin, atât lumea venită să vadă un spectacol, să se termine în felul acesta.

În mod normal, am câștigat meciul cu 3-0. Eu cred că nu se poate da o altă decizie. Când o echipă se retrage de pe teren fără un motiv anume… dacă se întâmpla ceva pe teren, aș fi putut înțelege. Mai ales că au fost foarte multe gesturi din partea lor care au provocat și au provocat fluierăturile cu care au fost întâmpinați, că altceva n-a mai fost.

Nu s-a aruncat cu nimic, n-a fost absolut nimic. Jucătorii noștri s-au comportat așa cum trebuie, n-am făcut un meci foarte bun, dar înțeleg și lucrul acesta, îi înțeleg și pe băieții noștri, care erau înnebuniți să obțină această calificare. Și, din cauza asta, s-au precipitat și în joc, și în pase.

N-a fost ceea ce ar fi trebuit, ținând cont că am întâlnit o echipă foarte puternică, cu jucători cu calități deosebite, tehnici”, a spus Mircea Lucescu, după România – Kosovo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania