Nicolae Dică, șocat de diferența între Bosnia și România: „Senzațională. Noi am făcut greșeli imense”

Cristian Hitruc
Sursa foto: Sport Pictures

Nicolae Dică a stat cu ochii pe meciul dintre România și Bosnia, disputat în etapa a doua din Liga Națiunilor, și s-a arătat șocat de diferența dintre cele două echipe.

Fostul internațional român a fost impresionat de jocul prestat de oaspeți și s-a arătat dezamăgit de felul în care „Tricolorii” au arătat în compartimentul defensiv.

Nicolae Dică, impresionat de naționala Bosniei

România și Bosnia s-au întâlnit luni, 28 septembrie 2026, în etapa a doua din Liga Națiunilor, într-o partidă disputată pe Arena Națională din București. Pe această partidă a stat cu ochii și Nicolae Dică, cel care a tras câteva concluzii importante după ce a văzut jocul prestat de cele două formații.

Fostul internațional român s-a arătat impresionat de jocul prestat de oaspeți și s-a declarat dezamăgit de felul în care „Tricolorii” au evoluat, mai ales în compartimentul defensiv. Nicolae Dică consideră că România nu a fost destul de bine organizată în apărare și a precizat că echipa lui Gică Hagi nu a avut agresivitatea necesară.

„Bosnia mi s-a părut o echipă foarte bună, senzațională. Să paseze așa simplu, să iasă din apărare cu pas pe jos, să nu joace cu pasă lungă, și noi să ne ducem în pressing pe rând și ne-au scos mereu.

Nu am avut organizare defensivă pe care trebuia să o avem, nu am avut agresivitate. Ar trebui să venim cu lucrurile acestea ca să putem să facem ceva, să nu mai facem aceste greșeli. Am făcut niște greșeli imense”, a spus Nicolae Dică la DigiSport.

Greșeală uriașă comisă de Ionuț Radu

„Tricolorii” au avut parte de o primă repriză de coșmar, în care au încasat nu mai puțin de trei goluri. Ionuț Radu a ieșit în evidență, dar nu într-un mod pozitiv. În minutul 40, portarul celor de la Celta Vigo a respins greșit un șut expediat de Alajbegovic, din afara careului, iar mingea a ajuns la Tabakovic, care nu a stat pe gânduri și a marcat pentru 3-1.

Vezi AICI video cu greșeala comisă de Ionuț Radu în prima repriză a meciului dintre România și Bosnia, din Liga Națiunilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]