Naționala dansează pentru Euro!!!

Naționala dansează pentru Euro!!!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câțiva jucători și partenerele acestora au asistat la o prezentare de modă, organizată special pentru delegația României.
Ieri-dimineață, mai mulți fotbaliști, însoțiți de neveste sau prietene și aflați sub atenta supraveghere a lui Ștefan Iovan și Daniel Prodan, au ieșit la cumpărături. Ceea ce se anunța o banală ședință de shopping s-a dovedit a fi o surpriză pentru Dani Coman și compania. Și asta pentru că administratora, româncă, a unuia dintre cele mai mari magazine de blănuri și piele din Turcia a organizat o paradă de modă doar pentru componenții naționalei.

Așezați cuminți pe scaunele din sala special amenajată, Paul Codrea și iubita sa, Roxana, Cosmin Moți sau Sorin Ghionea cu soția au urmărit de-filarea manechinelor pe podium. Abia apoi a demarat ședința de cumpărături, care nu a durat însă foarte mult, mai ales că jucătorii nu s-au arătat prea încântați de marfa vândută în acel magazin.

Au chefuit pe muzică turcească!

După antrenamentele de întreținere, plajă și senzații tari pe tobogane, fotbaliștii aflați în vacanță la Belek și-au luat partenerele și au ieșit în discoteca din complexul Rixos Premium.

Într-o atmosferă degajată, steliștii Dică și Rădoi și soțiile s-au distrat fotografiindu-se purtând pălării de paie. Viitorul tătic, Ovidiu Petre, nu și-a luat ochii toată seara de la iubita sa, Oana Nistor. Un alt părinte grijuliu, Florentin Petre, s-a asigurat în permanență că fiul său Patrick se simte bine. La discotecă au mai fost prezente de asemenea și familiile Ghionea și Goian. Seara de distracție s-a încheiat destul de repede, în jurul orei 23:30 jucătorii români retrăgându-se în camerele de hotel.

Prodan: „Jucăm cu rechinii și delfinii!“

Șeful delegației care a făcut deplasarea în Turcia, directorul sportiv Daniel Prodan, este și responsabilul cu voia bună din semicantonamentul naționalei. „Credeați că ați scăpat de Piți, dar acum vă stresează Didi! De mine n-aveți cum să fugiți“, i-a amenințat în glumă pe tricolori fostul internațional. Mai mult, Prodan a declarat că tricolorii vor juca amicale împotriva „rechinilor și a delfinilor“ de pe coasta Mediteranei.

Roxana Lupea
Alexandru Hojda

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…