N-au fost 20, sunt 25 de ani! Profeția lui Gică Hagi a fost mai aspră decât se preconiza. La 30 iunie 1998, naționala României juca ultimul ei meci la un Campionat Mondial | SPECIAL

N-au fost 20, sunt 25 de ani! Profeția lui Gică Hagi a fost mai aspră decât se preconiza. La 30 iunie 1998, naționala României juca ultimul ei meci la un Campionat Mondial | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

30 iunie 1998, Bordeaux, căldură infernală. O națională blondă a României juca în optimile de finală ale Campionatului Mondial, contra Croației, în ceea ce avea să fie ultimul meci al tricolorilor la un turneu final.

N-au fost 20, sunt 25 de ani! Profeția lui Gică Hagi a fost mai aspră decât se preconiza. La 30 iunie 1998, naționala României juca ultimul ei meci la un Campionat Mondial

Nimeni nu se aștepta, la vremea respectivă, ca ceea ce spusese Gică Hagi înaintea competiției, să se adeverească. De fapt, nu doar că s-a adeverit, ci chiar a fost depășit. Hagi prevestise o pauză de două decenii pentru România la Mondiale, astăzi se împlinesc 25.

Înaintea plecării în Franţa s-a lăsat cu scandal, din cauza faptului că publicul l-a fluierat pe Stelea, în amicalul cu Paraguay, de pe Ghencea, iar portarul le-a arătat fundul spectatorilor. Imediat, după meci, Hagi a ripostat la adresa presei, spunând că ea e vinovată de atitudinea fanilor. Nervos, Gică a spus atunci că vor mai trece douăzeci de ani până ce România se va mai califica la Mondiale şi că toţi jucătorii merită statui pentru ce au realizat la naţională.

„Voi nu vedeţi că din ţară nu vine nimic? Nicio echipă n-are rezultate!”, a tunat Hagi. Iar adevărul acesta era. La fiecare reunire a lotului 17-18 jucători veneau din străinătate şi doar doi-trei erau luaţi, aşa la număr, din Divizia A. O Divizie A care îşi trăia atunci clipele de glorie ale Cooperativei lui Jean Pădureanu, Pinalti, Romică Paşcu, Mircea Sandu, Mitică Dragomir şi alţii.

Croaţia din acea perioadă era o echipă robustă, cu fotbalişti valoroşi, precum Boban (Milan), Suker (Real Madrid), Jarni ( Betis Sevilla), Asanovici (Napoli), Stanici (Parma), Vlaovici (Valencia), plus Prosinecki, care revenise în ţară, la Croaţia Zagreb. Nu s epoate spune că era o națională neapărat mai bună decât România, dar a fost mai pragmatică, mai norocoasă și mai motivată.

Croații s-au impus cu 1-0, prin golul lui Suker (minutul 45), dintr-un penalty dictat extrem de uşor la o cădere în careu a lui Asanovici, de lângă Gabi Popescu.

În minutul 57, Iordănescu l-a înlocuit pe Hagi cu Craioveanu şi cariera la naţională a celui care câştigase atâtea meciuri pentru România era încheiată. Hagi anunţase că se va retrage de la lot după turneul final, indiferent de rezultatele pe care le va avea echipa. Fanii naţionalei l-au aşteptat la aeroport şi au mers apoi pe fostul „23 August”, în toiul nopţii, unde Hagi şi-a luat „la revedere” în lacrimi de la suporteri. România urma să intre pe un drum nou, cu Victor Piţurcă la timona ei şi cu mulţi fotbalişti care jucaseră sub comanda sa la tineret.

Din păcate, nici Pițurcă și nici cei care au urmat după el, nu au mai dus România la Mondiale. În 25 de ani s-au scurs generații de jucători, care nu au apucat să joace la un turneu final de Campionat Mondial. Unii dintre ei, fotbaliști cu nume: Mutu, Chivu, Contra, Lobonț, Raț, Tamaș, Goian, Marica, Pancu, Tătărușanu, Fl. Petre, Rădoi, Chiricheș, Marius Niculae, Daniel Niculae, Torje, Maxim, Stanciu, Chipciu – toți cu prezențe consistente la națională.

  • Din 1998 până în prezent, România a avut următorii selecționeri: Victor Pițurcă (1998–1999), Emerich Ienei (2000), Laszlo Bölöni (2000–2001), Gheorghe Hagi (2001), Victor Pițurcă (2005–2009, 2011–2014), Răzvan Lucescu (2009–2011), Christoph Daum (2016–2017), Cosmin Contra (2017–2019), Mirel Rădoi (2019–2021), Edward Iordănescu (2022–prezent)

Hagi a ratat barajul în 2002

După turneul final din 1998, România a fost totuși foarte aproape să fie prezentă și la următorul turneu final. Paradoxal, cel care prezisese dezastrul, adică Gică Hagi, avea să fie și primul pe lista celor care semnat seria eșecurilor.

În 2001, România a ratat calificarea la CM din 2002, care s-a jucat în Coreea de Sud și Japonia, după un nefericit baraj cu Slovenia, 1-2 în deplasare și 1-1 acasă, cu Hagi proaspăt selecționer.

Armenia l-a demis pe Iordănescu

În campania pentru CM 2006, pentru a doua oară consecutiv, naţionala României a ratat prezenţa la turneul final. De vină a fost începutul slab de campanie în grupa cu Olanda, Cehia, Finlanda, Macedonia, Armenia şi Andorra. După două victorii acasă, cu Macedonia şi Finlanda, şi una în deplasare cu Andorra, “tricolorii” au pierdut la Praga, 0-1 cu Cehia, şi au făcut doar egal, la Erevan, cu Armenia.

Acest ultim rezultat ruşinos i-a fost fatal lui Anghel Iordănescu, demis de Federaţie. În locul lui a fost readus Victor Piţurcă, dar acesta n-a reuşit să facă minuni, deși a mai redresat situația. În cele din urmă, “tricolorii” au stat la mâna meciului Finlanda- Cehia, în care victoria sau egalul nordicilor ne-ar fi trimis la baraj. Cehii au învins cu 3-0 şi s-au calificat, trecând ulterior şi de baraj şi ajungând la Mondiale.
2010, cea mai slabă campanie din istoria naționalei

România nu s-a calificat nici la turneul final din Africa de Sud, terminând pe locul cinci în grupă, după Serbia, Franţa, Austria şi Lituania şi înaintea insulelor Feroe. A fost cea mai slabă campanie de calificare a echipei naţionale, începută de Pițurcă (5 meciuri – 4 puncte) și terminată de Răzvan Lucescu (5 meciuri – 8 puncte). În fapt, ea a fost compromisă încă de la primul meci, 0-3 cu Lituania, la Cluj, de o echipă a României, care jucase la CE 2008, unde remizase cu Franța și Italia, și fusese învinsă de Olanda.

Baraj ratat cu Grecia în 2014

Următoarea campanie de calificare l-a găsit tot pe Pițurcă selecționer, readus după demisia lui Răzvan Lucescu, iar România s-a clasat pe locul doi în grupă, după Olanda, devansând Ungaria, Turcia, Estonia și Andorra.

Ne-am calificat la baraj, dar am pierdut clar cu Grecia, 3-1 în deplasare și 1-1 pe teren propriu. Campania s-a încheiat cu ratarea unui baraj la care Pițurcă nu l-a convocat pe Mutu, fapt care i-a atras numeroase critici, el mizând pe Bogdan Stancu, Marica și Marius Niculae.

Campanie începută cu ghinion de Daum

România a început campania pentru CM 2018 tot cu stângul. A terminat la egalitate, scor 1-1, vu Muntenegru, pe teren propriu. Adi Popa a deschis scorul în minutul 85, la 9 minute de când intrase pe teren din postura de rezervă, iar Stevan Jovetic a egalat în minutul 87.

Tricolorii puteau chiar să câștige la debutul lui Christoph Daum ca selecționer al României, dar în al 7-lea minut de prelungiri Nicușor Stanciu a șutat peste poartă dintr-o lovitură de la 11 metri. Au existat oarecare semnale de redresare, dar dubla înfrângere cu Polonia, 1-3 și 0-3, și un 0-1 cu Muntenegru ne-au aruncat pe locul 4 în grupă, după Polonia, Danemarca și Muntenegru și doar înaintea Armeniei și Kazahstanului. Daum n-a prins finalul preliminariilor, fiind înlocuit cu Cosmin Contra.

CM 2022, ratat de Mirel Rădoi cu Islanda

Ultima campanie de calificare, cea pentru Mondialul din Qatar 2022, a fost și ea ratată de România, care a terminat pe locul trei într-o grupă cu Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein. Calificarea s-a jucat în penultima etapă, când tricolorii lui Mirel Rădoi au făcut 0-0 cu Islanda pe teren propriu și au avut o bară în minutul 85 prin Hagi. Cu o victorie, România prindea barajul, unde Macedonia a eliminat Italia și a pierdut în fața Portugaliei. La finalul campaniei, Mirel Rădoi a plecat de la națională.

Mondialul cu 48 de echipe nu oferă mari șanse în plus de calificare

Urmează Campionatul Mondial din 2026, programat în SUA, Mexic și Canada, la care vor participa 48 de echipe naționale, nu 32 ca până acum.

Europa va avea 16 reprezentante, față de doar 13 ca până acum, așa că șansele de calificare nu sunt semnificativ mai mare pentru echipele de pe Bătrânul Continent, deoarece FIFA a împărțit cu dărnicie și în celalte zone America de Sud (7), America de Nord (6), Africa (9), Asia (9) și Oceania (1).

Gică Popescu – record de meciuri, Răducioiu – record de goluri

Gică Popescu este jucătorul român cu cele mai multe meciuri la turneele finale ale Campionatului Mondial, atingând 13 prezențe (1990, 1994, 1998). Pe locul 12 se află Hagi -12 prezențe (1990, 1994, 1998), care alipsit la un meci în 1990 fiind suspendat. Pe locul trei se află Dorinel Munteanu și Dan Petrescu– 9 meciuri (1994 și 1998), apoi Ilie Dumitrescu și Ionuț Lupescu – 8 meciuri. În ceea ce privește golgheterii, Florin Răducioiu este lider, cu cele patru goluri marcate în 1994. Pe locul doi sunt Stefan Dobay (1934 și 1938) și Gică Hagi (1990,1994,1998) cu trei goluri.

  • 7prezențe a bifat România la Campionatul Mondial: 1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994 și 1998

„E greu de spus când vom mai ajunge la o Cupă Mondială. Îmi e teamă că vom mai aştepta. Aşa cum merg lucrurile acum, îmi este teamă că vom sări şi peste următoarea ediţie. Avem un examen acum, cu calificările pentru Europene, dacă nu putem să ne calificăm în grupa aceasta, pe care nici noi nu am fi putut să o alegem mai bine, atunci vom avea mult de tot de aşteptat” – Gică Popescu, 115 selecții la națională

Unde jucau fotbaliștii naționalei în 1998:

Portari:  Stelea (Salamanca), Prunea (U Cluj), Stângaciu (Kocaelispor)
Fundași: Dan Petrescu (Chelsea), Dulca (Rapid), Doboș (AEK Atena), Gică Popescu (Galatasaray), Ciobotariu (FC Național), Selymes (Anderlecht), Filipescu (Galatasaray);
Mijlocași: Gâlcă (Espanyol), Dorinel Munteanu (FC Koln), Hagi (Galatasaray), L. Marinescu (Rapid), Gabi Popescu (Salamanca), Stîngă (PSV Eindhoven);
Atacanți: Lăcătuș (Steaua), Viorel Moldovan (Coventry), Ad. Ilie (Valencia), Radu Niculescu (FC Național), I. Dumitrescu (Atlante), Craioveanu (Real Sociedad)

Unde evoluează fotbaliștii naționalei acum:

Portari: Târnovanu (FCSB), Aioani (Farul Constanța), Moldovan (FC Rapid)
Fundași: Rațiu (Huesca – Liga a 2-a), Manea (CFR Cluj), Burcă (CFR Cluj), Drăgușin (Genoa – L2), Nedelcearu (Palermo – L2), Rus (Pisa – L2), Camora (CFR Cluj), Opruț (Hermannstadt)
Mijlocași: M.Marin (Pisa – L2), Băluță (Farul), Screciu (Universitatea Craiova), Olaru (FCSB), Stanciu (Wuhan Three Towns – China), Cicîldău (Ittihad Kalba – Emirate), Hagi (Rangers), Sorescu (FCSB), Moruțan (Pisa – L2), Coman (FCSB), Man (Parma – L2), Mihăilă (Parma – L2)
Atacanți: Pușcaș (Genoa – L2), Alibec (Farul), Louis Munteanu (Farul)

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”
Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare în propria casă! Toboșarul trupei Vunk și-a prevestit ultimele clipe din viață?
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare…
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Experţii au actualizat şansele ca FCSB să producă o nouă surpriză majoră în Europa League!
Experţii au actualizat şansele ca FCSB să producă o nouă surpriză majoră în Europa League! "O treabă excelentă". Rezultatele necesare
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare cu Denise Iacobescu
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare…
BOMBA serii, Călin Georgescu, EXCLUS din cursa prezidenţială
BOMBA serii, Călin Georgescu, EXCLUS din cursa prezidenţială
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu una dintre afacerile sale
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu…
BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk 😢
BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk 😢
Lovitură după lovitură pentru Călin Georgescu. Vine A DOUA anulare
Lovitură după lovitură pentru Călin Georgescu. Vine A DOUA anulare
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Cea mai uşoară şi cea mai grea grupă pentru tricolori la tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială 2026
Cea mai uşoară şi cea mai grea grupă pentru tricolori la tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială 2026
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×