Mutu: „Am refuzat două oferte de la cluburi din Europa!” „Briliantul” a vorbit cu Iordănescu: în ce condiții poate juca la EURO

Mutu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă joacă în India, Adrian Mutu nu a renunțat la gândul de a reveni la echipa națională. Într-un interviu pentru presa arabă, „Briliantul” a dezvăluit că a vorbit cu Anghel Iordănescu, iar selecționerul i-a promis că dacă va avea evoluții bune la Pune City va fi convocat pentru Euro 2016.

„Am discutat recent cu selecționerul și mi-a spus că ia în considerare posibilitatea de a mă chema la lotul național pentru Campionatul European dacă voi juca bine. Acest lucru reprezintă o motivație uriașă pentru mine și sunt foarte serios”, a declarat Mutu pentru sport360.com.

Ajuns la 36 de ani, Mutu spune că a avut oferte de la cluburi din Europa, dar a ales să meargă în India.

„Am avut două oferte de la cluburi din Europa. Dar am ales să vin în India pentru că cei de aici s-au purtat foarte frumos cu mine chiar dacă nu am putut să joc din primul an din pricina unor probleme birocratice. Au crezut în mine și apreciez asta, le sunt recunoscător. Aventura de la Pune City este una dintre cele mai mari provocări din cariera mea. Nu va fi ușor, dar mă antrenez bine, comunic mereu cu oamenii din club pentru a le înțelege filosofia și pentru a-mi da seama ce așteptări au din partea mea. Vreau să dau totul”, a mai precizat Mutu.

Jucătorul român nu a putut evita întrebările jurnaliștilor despre trecutul său controversat. Mutu spune că este văzut de coechipierii săi drept un mentor deși el nu se consideră un profesor bun.

„Toate astea fac parte din trecutul meu și sunt conștient că mă vor urmări toată viața oriunde voi merge. Nu are rost să neg că am făcut greșeli. Dar toată lumea greșește, nu? Nu știu dacă pot fi numit mentor. Tot ce pot să spun e că voi încerca să le împărtășesc tuturor din experiența mea. Jucătorii indieni sunt foarte deschiși și își doresc mereu să învețe ceva nou”, a încheiat Mutu.

Adrian Mutu are 77 de selecții la echipa națională și 35 de goluri. „Briliantul” se află la egalitate cu Gică Hagi din punct de vedere al golurilor marcate, cu amendamentul că „Regele” a reușit această performanță în 124 de prezențe sub tricolor.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen