Mutu a revenit pe Artemio Franchi și s-a întâlnit cu Ianis Hagi! VIDEO | „Visul meu e să antrenez Fiorentina. Știu că aici sunt mai iubit decât în țara mea”

Redactor:
Andrei Pal
Mutu a revenit pe Artemio Franchi și s-a întâlnit cu Ianis Hagi! VIDEO |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contra și Mutu, selecționerul naționalei și mangerul sportiv al FRF, au făcut turul Italiei cu ocazia meciului AS Roma – Lazio, la care au mers pentru a discuta cu Ștefan Radu. Cei doi au fost la Napoli, mai apoi la Firenze, unde „Briliantul” a revenit pe „Artemio Franchi”.

Cei doi s-au văzut în cadrul bazei de pregătire a formației viola cu Ianis Hagi, singurul român rămas la Fiorentina. Mutu a fost profund impresionat în momentul revenirii pe „Artemio Franchi”, acolo unde a evoluat timp de cinci ani, între 2006 și 2011.

„De această dată am venit în interes de serviciu, împreună cu selcționerul României, Mister Contra, am fost la Roma, la Napoli, acolo unde avem jucători de națională. Am venit la Firenze, în primul rând pentru că îmi face plăcere, iar în al doilea rând că aici joacă Hagi. Este încă tănăr pentru a juca la națională, dar am venit să-l sprijinim, sperăm ca el să joace cât de curând la prima echipă și am venit să-l ajutăm cu unele sfaturi. Nu am suferit foarte mult după ce m-am lăsat de fotbal, pentru că am luat această decizie după ce am văzut că nu mai am motivație. Și am luat această decizie fără regrete”, a declarat Adrian Mutu pentru site-ul oficial al Fiorentinei, violachannel.it.

Acesta a vorbit inclusiv despre viitorul său, spunând că nu-și dorește să rămână pentru mult timp într-o funcție de conducere, ci vrea să revină în apropierea terenului, ca antrenor.

„Am fost apoi președinte la Dinamo București, am făcut o treabă cu care nu eram obișnuit, dar a fost o experiență care îmi va fi de mare ajutor pe viitor, acum știu cum merg treburile dintre antrenor și președinte, care e abordarea pe care trebuie să o ai cu jucătorii, lucruri care îmi vor fi de ajutor. Eu vreau să-mi urmez cariera de antrenor, în luna frebruarie voi obține licența de antrenor, pentru că sincer nu-mi place să stau la birou, să fac pe directorul, locul meu este alături de jucători, să-i antrenez pe băieți și să le ofer cât pot de mult din experiența mea”, a mai spus Adrian Mutu.

„Sper să lucrez într-o zi cu un mare antrenor ca să învăț și mai mult, pentru că vreau să fiu foarte bun în acest domeniu și foarte pregătit, un vis de al meu nu foarte îndepărtat este să o antrenez pe Fiorentina.

Eu știu că aici sunt mai iubit decât în țara mea. Și eu la rândul meu am iubit foarte mult Fiorentina, care va rămâne mereu în inima mea”, a adăugat acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen