Moldovan: „Elveția e un turn babel”

Moldovan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cei trei ani petrecuți în Elveția, Viorel Moldovan (foto) a ajuns să înțeleagă perfect cultura viitorilor adversari ai României. Ex­pertul DolceSport a vorbit pen­tru ProSport despre ce înseamnă Elveția fot­ba­listică.
Îmbrăcat casual-elegant, cu un tricou Hugo Boss de o culoare turbată, Viorel Moldovan își bea cafeaua pe Bahnhofstrasse din Zürich. E locul în care s-au adunat toate magazinele firmelor importante, iar singurul lux al oamenilor e să își lărgească, măcar pentru câteva minute, nodul de la cravată. „Iubesc orașul ăsta. E senzațional! Zürich și Paris sunt preferatele mele. Știi că ăsta e unul dintre orașele în care se trăiește cel mai bine? Nu din Elveția, ci din toată lumea!”, spune fostul atacant în timp ce cuprinde cu privirea asfaltul ce duce spre lac. Pentru că și Zürich, la fel ca mai toate orașele mari din Elveția, stă armonios pe malul unui lac.

Trei stiluri, un campionat
Moldovan a ajuns în Elveția acum aproape două decenii. „În partea franceză!», completează imediat. Susține că s-a adaptat rapid în locul în care „trebuie să plătești și aerul pe care-l respiri” și mută, aproape involuntar, discuția înspre fotbal. „Cei de la Neuchatel sunt în partea franceză și toți sunt conectați la Ligue 1. Echipele din acea zonă joacă precum cele din Franța, adică pun accent foarte mult pe fizic. Cele din partea italiană joacă mai tacticizat. Apoi ar mai fi cele din partea nemțească, unde apar influențe din Bundesliga”. Din combinația ciudată de stiluri iese un experiment ciudat cu influențe din trei dintre campionatele de top ale Europei. Una în care Moldovan, în urmă cu 16 ani, devenea golgheter: „Încă din primul an! Apoi Zürich a activat clauza pe care o aveam în contract și m-a cumpărat. Eu mă simțeam de parcă aș fi fost dintotdeauna aici. Poate și pentru că mi-am dorit mereu să joc afară”.

„S-au orientat spre juniori. La noi e doar bla-bla”

În timp ce la masa lui se mai așează încă o persoană, din lipsa unui alt loc liber, fostul atacant al tricolorilor încearcă să explice cum de Elveția a ajuns să fie considerată favorită într-un meci cu România: „Ei s-au axat foarte mult pe sectorul juvenil. În urmă cu patru ani, dacă nu mă înșel, au cucerit un trofeu la juniori, iar mulți dintre cei de atunci sunt acum la naționala mare”. Pe lângă influențele din Italia, Germania sau Franța, elvețienii au îmbrățișat rapid și varianta naturalizării: „Elveția e ca un Turn Babel! Au în echipă și turci, și sârbi, și africani. Ei au devenit mai valoroși odată cu apariția acestor jucători străini”, susține Moldovan, care își întoarce fața și spre țara noastră: „Bla-bla-uri și cam atât! Când aud pe cineva că vorbește despre proiecte, mă pufnește râsul. Ar trebui să ne implicăm, să dăm spațiu jucătorilor tineri să evolueze…”. Se oprește puțin nervos, apoi revine: „Dar nimic!”.


România nu va pierde contra Elveției. După victoria la scor contra Germaniei, elvețienii probabil vor fi mai relaxați, iar ai noștri, tot datorită acestui meci contra nemților, sunt conștienți că au în față o echipă tare
Viorel Moldovan

Echipa Elveției din meciul de sâmbătă cu Germania, scor 5-3
Benaglio (Wolfsburg) – Lichtsteiner (Juventus), Von Bergen (Genoa), Senderos (Fulham), Ziegler (Fenerbahce) – Xhaka (M-gladbach), Inler (Napoli), Fernandes (Udinese), Barnetta (Leverkusen) – Mehmedi (Dinamo Kiev), Derdiyok (Hoffenheim).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri