Mirel Rădoi, bulversat după ce a aflat că și Ianis Hagi are COVID-19: „Ne putem clătina!”

Mirel Rădoi, bulversat după ce a aflat că și Ianis Hagi are COVID-19: „Ne putem clătina!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi primește lovitură după lovitură ca selecționer al României, iar selecționerul admite că echipa ar putea să resimtă din plin absența lui Ianis Hagi.

Tehnicianul a rămas cu doar 17 jucători înaintea partidei cu Macedonia de Nord și speră să se poată baza pe Nedelcu, Marin și Cicâldău. „Fără a prezenta simptome, colegii de masă ai lui Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău și Dragoș Nedelcu au efectuat și ei testare rapidă. Rezultatul este negativ pentru toți trei. Cu toate acestea, cei trei nu vor putea participa la antrenamentul oficial din această seară, potrivit normelor din Macedonia de Nord fiind necesar într-o astfel de situație un rezultat negativ la o testare PCR. Astfel, ei au efectuat și o testare PCR, rezultatul urmând să sosească până la ora jocului”, a scris site-ul FRF.

Duminică seară, România a trecut de Liechtenstein, scor 2-0 (2-0), în cea de-a cincea etapă din Grupa J, iar miercuri, de la ora 21:45, ne așteaptă un meci capital în Macedonia de Nord.

Reacția lui Mirel Rădoi după ce Ianis Hagi s-a infectat cu COVID-19: „Ne putem clătina!”

La începutul acțiunii din această lună, Mirel Rădoi se baza pe 26 de fotbaliști, iar acum va mai avea doar 17 jucători pentru partida de la Skopje, în cel mai bun caz.

„Am început această acțiune cu 26 de jucători și în seara asta suntem 17 la antrenament, dar, așa cum am spus, jucătorii pe care îi chemăm nu sunt doar să completăm lotul de jucători, ci ne bazăm pe ei. Nu știm de unde a apărut această problemă la ambii jucători (n.n. Ianis Hagi și Dorin Rotariu).

Avem 17 jucători, dar este clar că emoțional ne putem clătina puțin, dar ce nu ne doboară, ne întărește. Aș compara cu perioada de anul trecut, atunci când am jucat în Islanda. Trebuie să fim de acum mai puternici. Așteptăm și rezultatele testelor PCR, au antrenamentul pregătit la hotel. Am reușit oarecum să găsim un echilibru”, a spus Mirel Rădoi, într-o conferință de presă.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…