Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Mircea Lucescu l-a convins. Atacantul e dat pierdut de o altă națională: a ales România!

Mircea Lucescu l-a convins. Atacantul e dat pierdut de o altă națională: a ales România!

Mircea Lucescu l-a convins. Atacantul e dat pierdut de o altă națională: a ales România!
Sursa foto: Sport Pictures

Mircea Lucescu a mai dat o lovitură din postura de selecționer al României. Raul Florucz, atacantul Olimpiei Ljubljana, a acceptat să evolueze sub tricolor.

Vestea nu le-a picat deloc bine austriecilor, care erau optimiști în privința șanselor de a-l convinge să li se alăture. Cu atât mai mult cu cât a îmbrăcat tricoul reprezentativei U19, bifând trei apariții.

Născut la Vocklabruck (Austria) din părinți români, ambii originari din Arad, tânărul de 23 de ani și-a început junioratul la academia celor de la LASK, apoi a ajuns în Croația, unde a jucat pentru Lokomotiva Zagreb, Sesvete, Dragovoljac și Jarun. Liderul la zi al campionatului din Slovenia l-a transferat în vara anului trecut, pentru doar 100 de mii de euro, iar decizia a fost extrem de inspirată. Stau mărturie cele 15 goluri și 10 pase decisive dintr-un total de 49 de meciuri.

Raul Florucz, convins de Mircea Lucescu să aleagă naționala României. Austriecii l-au dat dispărut

Recent, presa slovenă a avut cuvinte de laudă la adresa lui Raul Florucz și i-a analizat situația, concluzionând că austriecii vor regreta pierderea lui. Asta după ce Mircea Lucescu și-a manifestat dorința de a-l avea sub comandă și au fost demarate procedurile de obținere a cetățeniei române.

„Austriecii și-au văzut băiatul la lucru și ar putea să regrete într-o zi că l-au pierdut. (…) În acest sezon, Florucz este incontestabil cel mai bun jucător al Olimpijei și are o carieră importantă în față.

Joacă intens, are o tehnică perfectă, e periculos pentru poarta adversă și e creativ. Austria pierde un fotbalist cu potențial interesant. Raul este în proces de obținere a cetățeniei române, după ce selecționerul Mircea Lucescu a spus că vrea să-l vadă la naționala României”, au transmis cei de la Nogomania.

Florucz, mesaj emoționant: „E o onoare să reprezint și eu țara de unde provin părinții mei”

La rândul său, Raul Florucz a dezvăluit că se află în procesul de dobândire a cetățeniei și s-a declarat onorat să reprezinte România. Va avea astfel ocazia de a călca pe urmele bunicului său, fostul mare handbalist Mihai Mironiuc.

„Aprecierea din partea unei personalități precum Mircea Lucescu este, fără îndoială, o mare onoare. Faptul că ar veni să mă urmărească în Slovenia și că ar lua în considerare convocarea mea la naționala României este ceva extraordinar și mă bucură mult.

E o onoare să reprezint și eu țara de unde provin părinții mei, așa cum a făcut-o bunicul meu Mihai Mironiuc, care a jucat handbal pentru naționala României. Acum se fac demersuri să redobândesc cetățenia română”, a spus atacantul pentru digisport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]