Selecționata U21 a României a fost zdrobită de Spania, scor 1-7, în ultimul meci din preliminariile pentru Euro 2027. După fluierul final, FRF a publicat un scurt mesaj, chiar pe site-ul oficial.
Șansele de a merge la turneul final se risipiseră deja, din cauza eșecului suferit pe propriul teren, la Târgoviște, în fața Finlandei, scor 0-2. Ibericii, în schimb și-au asigurat calificarea de pe prima poziție.
După patru ediții consecutive (2019, 2021, 2023, 2025) în care au fost prezenți și chiar au avut prestații apreciate, tricolorii au ajuns în situația de a urmări competiția la televizor. Dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât prima reprezentativă traversează la rândul ei o perioadă nefastă în Liga Națiunilor, unde a pierdut toate cele patru dueluri, în fața Suediei de două ori (1-2 și 0-1) Bosniei (2-4) și Poloniei (0-6).
Pe „Estadio Municipal Can Misses” din Ibiza, elevii lui Costin Curelea au început bine partida. Căpitanul Rareș Burnete l-a învins pe portarul Salvi Esquivel cu un șut de la peste 20 de metri, după o pasă oferită de Raul Cîmpean.
Totuși, avantajul de pe tabelă a durat doar șapte minute, căci spaniolii au egalat prin Pablo Garcia (34), după care s-au dezlănțuit. Același Garcia a mai punctat de două ori, (45+1, 47), reușind hattrick-ul, în timp ce Yarek Gasiorowski (41), Gonzalo Garcia (44, 53) și Iker Bravo (64, penalty) au consfințit unul dintre cele mai umilitoare eșecuri din istorie.
La scurt timp după ce arbitrul a pus capăt meciului, Federația Română de Fotbal a postat un mesaj de câteva cuvinte pe site-ul oficial: „Final de campanie cu o înfrângere la scor în fața Spaniei”.
România: 12. Sandu – 4. Bărăitaru, 5. Pașcalău, 3. Duțu, 19. Ciubotaru – 16. Cîmpean, 21. Mihai – 22. Biliboc, 10. Radaslavescu, 11. Burnete-cpt. – 9. Trică
Rezerve: 23. Munteanu – 2. Șuteu, 6. Pădurariu, 8. Banu, 14. Fălcușan, 15. Irimia, 17. Pîrvu, 18. Doicaru, 20. Vermeșan
Spania: 13. Esquivel – 15. Hierro, 4. Ramon, 3. Gasiorowski, 18. Valle – 21. Mendoza, 16. Chema Andres, 10. Bravo – 9. Pablo Garcia, 7. Gonzalo-cpt., 17. Virgili
Rezerve: 23. Iribarne – 5. Herzog, 6. M. Martin, 11. Canales, 12. Obrador, 14. J. Martin, 19. Ruiz Rubio, 20. Bernal, 22. Angel Ortiz
Deși a obținut cinci victorii, România U21 a încheiat grupa pe ultima treaptă a podiumului cu 16 puncte. Spania a fost declarată câștigătoare, în timp ce Finlanda s-a clasat pe poziția a doua. Rezultatele complete ale tricolorilor: