Mesaj direct pentru selecționerul Edi Iordănescu! Ce jucător nu ar trebui să lipsească din echipă la EURO 2024: „România are nevoie de el”

Redactor:
Robert Vișan
Mesaj direct pentru selecționerul Edi Iordănescu! Ce jucător nu ar trebui să lipsească din echipă la EURO 2024: „România are nevoie de el”
  • Publicat:

Nicușor Bancu, fundașul stânga în vârstă de 31 de ani de la Universitatea Craiova, a vorbit după înfrângerea cu FC Hermannstadt, printre altele, despre șansele României la Campionatul European din 2024.

Meciul dintre FC Hermannstadt și Universitatea Craiova s-a disputat duminică, la Sibiu, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, după golurile marcate de către Iancu, în minutul 51, respectiv Oroian, în minutul 62. Pentru olteni, a înscris Mitriță, în minutul 53.

Nicușor Bancu îl cere pe Alex Mitriță la echipa națională pentru EURO 2024

În urmă cu o săptămână, la Hamburg, a avut loc tragerea la sorți a grupelor EURO 2024, iar România și-a aflat adversarele de la turneul final din Germania. Slovacia, Belgia și una dintre Israel, Bosnia, Ucraina și Islanda vor fi adversarele României la Campionatul European din 2024.

Nicușor Bancu este de părere că România beneficiază de o grupă accesibilă. Mai mult decât atât, olteanul speră ca Edi Iordănescu să îl convoace și pe coechipierul său, Alex Mitriță, pentru turneul final din Germania.

„Nu ne-am ridicat la nivelul partidei. Cred că am fost prea încrezători că suntem neînvinși, nu este bine când te crezi mai bun decât adversarul. Mergem acasă, avem meci cu Iași și sperăm de acum să acumulăm din nou puncte. Nu trebuie să ne mai credem favoriți. Iașiul poate încurca pe oricine. Trebuie să tratăm meciul serios. Dacă vom juca ca în celelalte partidei, eu sunt convins că vom câștiga.

(n.r. despre grupa României la EURO) Este o grupă foarte bună. Avem șanse mari de a ieși din grupe. Trebuie să ne gândim că putem ieși. (n.r. întrebat dacă ar vrea ca Mitriță să fie convocat la turneul final din Germania) Dacă o ține tot așa, eu îmi doresc să vină, România are nevoie de el”, a spus Nicușor Bancu, la flash-interviul de după meci.

Tabloul complet al grupelor Campionatului European din 2024

Grupa A: Germania, Ungaria, Scoția, Elveția
Grupa B: Spania, Albania, Croația, Italia
Grupa C: Anglia, Danemarca, Slovenia
Grupa D: Franța, Austria, Olanda, Play-off Winner A
Grupa E: Belgia, România, Slovacia, Play-off Winner B (Israel, Bosnia, Ucraina sau Islanda)
Grupa F: Portugalia, Turcia, Cehia, Play-off Winner C (Georgia, Luxemburg, Grecia sau Kazahstan)

Programul României la EURO 2024

Etapa 1

  • România – Câștigătoare play-off ruta B Liga Națiunilor – 17 iunie, Munchen
  • Belgia – Slovacia – 17 iunie, Frankfurt

Etapa 2

  • Slovacia – Câștigătoare play-off – 21 iunie, Dusseldorf
  • Belgia – România – 22 iunie, Koln

Etapa 3

  • Slovacia – România – 26 iunie, Frankfurt
  • Câștigătoare play-off – Belgia, 26 iunie, Stuttgart
Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…