Am mai spus-o, în Elveția merg la meciul „celălalt“ din grupa noastră. Adică atunci când joacă România eu mă aflu pe alt stadion, la adversare. Pentru că nu pot chiar să nu văd meciul nostru, mă uit la televizoarele din centrul de presă.
Despre „ritualul“ urmăririi unei partide din mijlocul a sute de ziariști am mai scris. Acum povestea e alta. Pentru că primele două jocuri ale României au fost programate să se dispute mai devreme în ziua respectivă, am ajuns la stadionul „celălalt“ cu ore bune înainte să înceapă meciul. Mai exact, cu cel puțin vreo patru ore. Prima oară s-a întâmplat să fiu atât de devreme la Olanda – Italia.
În timp ce așteptam să înceapă România – Franța, am avut un șoc! Inițial am crezut că s-a comprimat timpul, poate și spațiul, și am pierdut câteva ore din viață care au trecut instantaneu. Nu intru în detalii pentru că teoria relativității e prea… relativă pentru mine, dar m-am simțit ca într-o formulă a lui Einstein. De pe stadion, se auzea imnul Euro. Apoi, pe gazon au pătruns steagurile, urmate de arbitri și cele două echipe, ba chiar și ținând de mână copiii aduși de unul din sponsori! Apogeul s-a atins când s-au intonat și imnurile. M-am uitat la ceas și totuși mai erau mai bine de trei ore până la meci. S-o fi stricat ceasul mă gândesc. Dar în tribune, nimeni. Ei na, chiar să se fi îmbătat cu toții și să nu mai fi ajuns la stadion? Dar ziariștii? De ce nu stăteau la masa presei?
După ce mi-au trecut neÂnuÂÂÂÂmărate teorii prin cap – inclusiv a călătoriei în timp – am deslușit misterul. Ce să-i faci, când vii dintr-un loc în care la “fără cinci” nu se știe ora meciului, te miră când la alții se face o repetiție în cel mai mic detaliu a “ceremoniei” dinainte de meciuri. Doar că în loc de arbitri și jucători sunt tot copii. Care însă își iau rolul în serios: pun mâna la inimă la imnuri, își dau mâna, apoi fac și câteva mișcări de încălzire. Și uite așa nu mă mai miră că meciurile încep la marele fix. Verificați pe ceas dacă nu mă credeți.
Pentru primii spectatori care ajung pe stadion există metode de relaxare, cum este concursul – în traducere liberă – „plimbă sigla“. Spectatorii sunt cronometrați cât de repede mută pe brațe o siglă Euro dintr-o parte a tribunei în alta, iar pe tabelă este afișat recordul stadionului
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER