„Maxim titular!” Ioan Timofte crede că jucătorul lui Stuttgart nu poate lipsi din primul „11” al naționalei

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Fostul internațional Ioan Timofte (46 de ani) consideră că jucătorul lui Stuttgart n-ar trebui să lipsească din primul 11. În anii 90, Tim făcea istorie cu FC Porto, dar era uitat de selecționerii României

*Actualul agent FIFA a jucat cu Boavista pe arena „Giorgios Karaiskakis”: „Se simte ostilitatea publicului”

*„Grecii joacă la mica ciupeală! Să fim atenți la fazele fixe”, spune dublul campion cu FC Porto

Bună ziua, Tim! O prefață a meciului de vineri ar suna…
Meci greu cu goluri puține, dacă îi analizăm pe greci după disputele din această campanie. Ar fi important să marcăm un gol la Pireu, pentru că altfel ar sta datele problemei în retur. Chiar dacă nu suntem o formație care a excelat printr-un stil ofensiv, e esențial să marcăm. Grecia e un adversar mai dificil, spre exemplu, decât Ucraina. Eu, sincer, mi-aș fi dorit Ucraina, pentru că la ei, de la mijloc în sus, contează doar Konoplianka în contextul în care grupările din campionat se bazează mai ales pe fotbaliști străini.

Ai evoluat vreodată pe arena „Giorgios Karaiskakis”?
Am jucat cu Olimpiacos pe acel stadion, într-un amical în anii 90, pe când eram la Boavista. Era o atmosferă incredibilă de ziceai că e un meci pe viață și pe moarte cu Panathinaikos, nu o partidă test a grecilor cu o formație portugheză. Îți lua ochii și auzul! Se simte ostilitatea publicului, dar dacă ai experiență, reușești să faci abstracție 90 de minute de tot ce se întâmplă în tribune. Așa că n-au de ce să se lase impresionați tricolorii pe „Giorgios Karaiskakis”.

Ești fost fotbalist și actual impresar FIFA. Cine ți-a luat ochii din lotul Greciei?
Nu m-a impresionat absolut nimeni pentru că nu-mi place stilul lor. Joacă la mica ciupeală, iar punctul lor forte îl reprezintă fazele fixe. Cred că acesta e principalul lor atu și elevii lui Pițurcă ar trebui să acorde o atenție sporită la acest capitol.

Făcând abstracție de prietenia care te leagă de Pantilimon, ai începe cu el meciul tur?
În primul rând, eu cred că Panti ar fi trebuit chemat de prima dată la națională, pentru că a confirmat la City, nu după ce s-a accidentat Tătărușanu. Eu zic că ar merita să fie titular, dar nu știu ce are Tătărușanu… E bine că selecționerul are de unde alege, pentru că și Lobonț, chiar dacă nu a jucat, are toate calitățile pentru a da siguranță echipei. E un post acoperit bine.

 În anii 90, deși erai în mare formă la FC Porto, antrenorii de atunci fie nu te convocau, fie mai rămâneai pe banca de rezerve…
Din fericire pentru fotbalul românesc, pe vremea mea erau superfotbaliști, Hagi, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie! Singura dată când am fost supărat și când meritam să fiu în lot a fost la Campionatul Mondial din Statele Unite. Chit că nu am participat la acea campanie de calificare, eu cred că merităm să fac parte din lotul de 22. Un loc poate se găsea și pentru mine. Eram titular la Porto, jucam, nu știu dacă bine sau rău, dar în acel an făcusem o semifinală de Champions League (n.r. cu Barcelona / Milan-Monaco cealaltă). În rest, nu pot să zic că am fost nedreptățit, pentru că am avut în fața mea superjucători.

Ți-am adresat întrebarea pentru că în prezent, un jucător în mare formă, Alexandru Maxim, pare că uneori e nedreptățit și nu e inclus în primul 11. În locul cui ar trebui să intre cu Grecia?
Pe locul lui ar trebui să intre! Eu cred că nici n-ar trebui să existe urme de îndoială în privința locului de titular al lui Maxim. El și-a câștigat locul de titular și la Stuttgart și la națională cu un joc complex, fără cusur, iar acele execuții cu călcâiul spun totul despre progresul lui din ultima vreme.

O ultimă întrebare. Din derbiul Portugalia – Suedia cine merge la Mondiale?
Mi-aș dori Portugalia, dar cred că Suedia va merge. Bineînțeles, cu România!

Carte de vizită Ioan TIMOFTE

Data și locul nașterii: 16.12.1967, Anina (Caraș Severin)

Înălțime: 1,77 m Greutate: 75 kg

Post: mijlocaș

În prezent: agent FIFA

Performanțe:

• Dublu campion al Portugaliei cu FC Porto (1992, 1993)
• Dublu vicecam­pion al Portugaliei cu FC Porto (1994) și Boavista (1999)
• Semifinalist în Liga Campio­ni­lor cu FC Porto (1994)
Selecții / goluri în națională: 10/1
Meciuri / goluri în Divizia A: 65/19
Meciuri/ goluri în Liga portugheză: 215/62

Echipe la care a evoluat

1988-1989 Anina / CSM Reșița
1989-1991 Poli Timișoara
1991-1994 FC Porto
1994-2000 Boavista

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…