Matei Udrea despre o înfrângere pe care n-am așteptat-o deloc 70 de ani: Ziua în care ne-a bătut Albania. Generația rușinii noastre

Când Sadiku a trimis pe lângă Tătărușanu și Chiricheș, ieșiți să se încurce reciproc la o fază în care unul trebuia să facă marcaj, iar celălalt să aștepte cuminte ca albanezul să trimită în plopi, s-a limpezit, paradoxal, totul. Înjurasem jocul dur al albanezilor, toleranța arbitrului, tăcusem îngăduitori la zbuciumul neputincioas al „galbenilor”. Tăcusem pentru că speram la încă un noroc care „să ne scoată”. Poate alt penalty cadou de la adversari, poate o greșeală de marcaj, poate…

N-a mai fost niciun „poate”. Albania, vajnica brigadă a tăietorilor de lemne ajunsă la Euro cu ocazia ultimului praznic al lui Platini, ne-a bătut a doua oară în 70 de ani. Am văzut la Lyon o echipă a României lungă cât un tren de marfă, orbecăind bezmetic într-o pâclă pe care numai nepregătirea ți-o poate pune pe ochi. Dintr-o dată, totul a contat. Cei 10 ani pauză de politică ai lui Iordănescu, concedierea staffului medical cu trei săptămâni înainte de Euro, ambiția de a-l ține pe Sânmărtean rezervă, fotbalul în insolvență, campionatul de trei parale, nepăsarea față de viitor, fotbaliștii care nu mai pot să dribleze nici fanionul. O echipă moartă, fără vlagă, fără zvâc, fără orizont, un grup de găini bete alergând într-o mișcare browniană.

Se va spune acum că am fost, totuși, la Euro, după opt ani de așteptare. Că ne-a hărțuit discret arbitrul ceh, interesat direct ca naționala țării sale să scape de o potențială concurentă la locul 3 cu 4 puncte. Așa e, albanezii ar fi trebuit să aibă doi oameni mai puțin pe teren în primele 20 de minte. Dar pe țapinarii din munții Peninsulei Balcanice nu aveai voie să-i ratezi nici dacă jucau în 15.

Ciocnirea penibilă a lui Tătărușanu și Chiricheș ne-a relevant, dintr-o dată, că suntem într-un picaj fără sfârșit. De la Hagi trecând la Mutu și, acum, la Stanciu. De la titulari la Barcelona și Valencia, trecând la Inter Milano și Juventus, ca să ajungem la Osmanlispor și Genclerbirligi. Acum 18 ani, Dan Petrescu și Viorel Moldovan înscriau fabulos pentru victoria excepțională cu Anglia. Acum 8 ani, Mutu rata penalty într-un egal de pomină cu campioana mondială Italia. Azi nu reușim, într-un meci întreg, două ocazii notabile cu Albania.

Pentru România, duminică ar fi trebuit să fie momentul-cheie al turneului. Clipa mobilizării totale. Cele 90 de minute ale unei generații. În schimb, ne-am continuat declinul fizic. Am alergat 105,7 kilometri cu Franța, 102,7 kilometri cu Elveția și 101,1 kilometri acum, cu Albania: momentul decisiv ne-a prins cu pantalonii-n vine.