Dar afară săptămâna trecută de la Al-Okhdood, Marius Șumudică a spune că România n-are nicio șansă cu Turcia, verdict care îl va înfuria pe Mircea Lucescu.
Liber de contract din 18 martie, Marius Șumudică a prefațat meciul Turcia – România, din barajul pentru Campionatul Mondial din vară. Tehnicianul anticipează o victorie a gazdelor.
Naționala de fotbal a României trebuie să câștige două meciuri pentru a ajunge la competiția organizată de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic între 11 iunie și 19 iulie. Fiind meciuri eliminatorii, are mai mică relevanță dacă „tricolorii” se impun după 90 de minute, la finalul prelungirilor sau în urma loviturilor de departajare.
Bun cunoscător al fotbaluluii turc, după ce a antrenat 4 echipe, pe la Gaziantep trecând de două ori, Marius Șumudică spune că România n-are nicio șansă să câștige meciul de joi, care începe la ora 19:00.
„N-avem nicio șansă. Ce să spun. De fiecare dată spun și eu așa. Că de fiecare dată când spune Șumudică ceva se întâmplă invers. E clar că plecăm cu șansa a doua, fără nicio discuție. Nu e vorba doar de ceea ce înseamnă Turcia la momentul de față și la nivelul unde joacă.
Trebuie să fim realiști. Au ales un stadion cu acustică deosebită, cel al lui Beșiktaș. Și eu am jucat și de 5-6 ori acolo, ca antrenor al echipelor din Turcia. Va fi un vacarm”, a precizat Șumudică, potrivit Fanatik.
Tehnicianul are o amintire cu Zeki Celik, care joacă la AS Roma din 2022. Jucătorul s-a accidentat la jumătatea lunii martie, când formația din capitala Italiei a fost învinsă, în deplasare, de Como, cu 1-2.
La meciul din runda următoare, 1-0 acasă în fața lui Lecce, nu a făcut parte din lot. Cu toate acestea, selecționerul italian Vincenzo Montella l-a convocat.
„Când a fost Coronavirs ne-am întors cu un avion privat și am stat 12 zile în carantină. Am stat într-un cămin cu el (n.r. – Zeki Celik, incert pentru meciul de joi). Zi de zi, eu nu am văzut în viața mea, acest jucător făcea peste 1000 de abdomene.
Este un jucător extraordinar de profesionist. Nu întâmplător se află la Roma. Aici, el face banda dreaptă și joacă foarte sus, ca aripă”, a mai precizat Șumudică.
Tehnicianul a spus și cum ar aborda meciul cu Turcia, dacă ar fi în locul selecționerului Mircea Lucescu. Șumudică ar juca închis ca meciul să curgă cât mai mult timp spre 0-0, pentru a putea profita de spațiile lăsate de adversari, având în Mihăilă un jucător de viteză.