Marius Mitran a identificat marele pericol pentru naționala României contra Islandei: „Dau în scris! Mi-e frică” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent în cadrul emisiunii ProSport Live, jurnalistul Marius Mitran a recunoscut că se teme de meciul cu Islanda din două perspective – al faptului că nordicii nu au miză și nu au nimic de pierdut, și al faptului că „tricolorii” nu vor avea de partea lor suporterii, pe noul stadion „Steaua” din Ghencea.

Oficialul LPF este de părere că aceste două elemente, alăturate unui ghinion teribil, ar putea să dea peste cap jocul naționalei României, într-un duel pe care jucătorii lui Mirel Rădoi nu ar trebui să îl piardă.

Dacă aceste lucruri nu vor exista, nu se vor resimți pe gazon, Marius Mitran este sigur că naționala României are valoarea individuală și colectivă să treacă de Islanda și să-și asigure locul în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar 2022.

Emoții pentru ultimele două partide din Grupa J!

De asemenea, Marius Mitran are temeri și când vine vorba de meciul cu Liechtenstein, din cauza faptului că românii vor juca cu o miză uriașă pe umeri, iar tinerețea unora ar putea să-și pună ampreunta cu un efect negativ. Cu toate acestea, e greu de crezut că micuțul stat poate pune probleme cu adevărat României, chiar dacă a smuls un punct Armeniei, în deplasare.

„De amândouă mi-e frică. În meciul cu Islanda mi-e frică de două lucruri: că nu au nimic de pierdut și că nu avem spectatori. Un meci pentru Mondiale ar fi umplut mâine stadionul Ghencea, dau în scris! Mi-e frică de faptul că sunt singuri acești copii pe teren. Mi-e frică de Islanda că e adversara care vine să joace. La ei nu există, că e miză, că nu e miză, vor juca. Pe de altă parte, valoarea noastră este superioară. Uite, dar Macedonia nu i-a învins. Nu au nimic de pierdut.

În meciul cu Liechtenstein mi-e frică de miză, de aceea Rădoi zice bine «trebuie să îmi rup carnetul de antrenor și ei să își arunce ghetele», dacă nu câștigă”, a declarat Marius Mitran, la ProSport Live.

George Nistor / Autor
Pe aceeași temă
Avem imaginile! Lora, în sânii goi în filmul „Pup-o, mă! 2” de pe Netflix
Avem imaginile! Lora, în sânii goi în filmul „Pup-o, mă! 2” de pe Netflix
Cum şi-a făcut dreptate o doctoriţă umilită de iubitul împrumutat cu 7.000 de euro ca să îşi cumpere un BMW
Cum şi-a făcut dreptate o doctoriţă umilită de iubitul împrumutat cu 7.000 de euro ca să îşi cumpere un BMW
Cât de utile sunt antiviralele pentru tratarea infecţiilor cu coronavirus
Cât de utile sunt antiviralele pentru tratarea infecţiilor cu coronavirus
Barcelona pregătește un transfer răsunător! Suma pe care o cere Liverpool
Barcelona pregătește un transfer răsunător! Suma pe care o cere Liverpool
DEMISIE de răsunet în PNL: "Renunţ la o colectivitate care si-a trădat idealurile și electoratul"
DEMISIE de răsunet în PNL: "Renunţ la o colectivitate care si-a trădat idealurile și electoratul"
„Ne vom întâlni în ceruri!” Scrisoarea Isabellei către Raisa, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni
„Ne vom întâlni în ceruri!” Scrisoarea Isabellei către Raisa, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni
Bărbatul devenit celebru pentru numele pe care-l poartă: „Mă numesc Kovid și nu sunt un virus”
Bărbatul devenit celebru pentru numele pe care-l poartă: „Mă numesc Kovid și nu sunt un virus”
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Cinci dispozitive inedite disponibile la Carrefour cu discount
Cinci dispozitive inedite disponibile la Carrefour cu discount
Azi, primul ei iubit e preot! Ireal la ce vârstă și-a pierdut inocența Andreea Marin
Azi, primul ei iubit e preot! Ireal la ce vârstă și-a pierdut inocența Andreea Marin
VOR AVEA INTERZIS: Bomba serii pentru cei care au carduri bancare! Lovitură totală pentru milioane de oameni
VOR AVEA INTERZIS: Bomba serii pentru cei care au carduri bancare! Lovitură totală pentru milioane de oameni
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Dieta anti-depresie. Alimente care stimulează producția naturală de serotonină
Dieta anti-depresie. Alimente care stimulează producția naturală de serotonină
Trandafiri albi, lacrimi și revoltă la înmormântarea Raisei. ”Era deşteaptă, frumoasă și bună”. Ce spun șefii polițistului despre schimbarea hainelor după accident
Trandafiri albi, lacrimi și revoltă la înmormântarea Raisei. ”Era deşteaptă, frumoasă și bună”. Ce spun șefii polițistului despre schimbarea hainelor…
A simțit că maseurul nu folosea o mână. Când a văzut ce făcea, femeia a încremenit!
A simțit că maseurul nu folosea o mână. Când a văzut ce făcea, femeia a încremenit!
Prinţul Harry solicită protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
Prinţul Harry solicită protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
BANCUL ZILEI | Bărbat sedus în lift de o tipă voluptoasă: “Fă-mă să mă simt femeie!”
BANCUL ZILEI | Bărbat sedus în lift de o tipă voluptoasă: “Fă-mă să mă simt femeie!”
Cum a reuşit un român să fugă dintr-o închisoare din Italia fără a fi prins. Planul evadării, demn de un scenariu de film
Cum a reuşit un român să fugă dintr-o închisoare din Italia fără a fi prins. Planul evadării, demn de un…
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de români pentru a nu plăti amenzi usturătoare
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de…
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani: „Nu le-am dat niciun ban!”
”Nu se poate, a murit!” Filmare șocantă cu momentul în care e anunțat decesul fetei de 13 ani, accidentată de un polițist în București / VIDEO
”Nu se poate, a murit!” Filmare șocantă cu momentul în care e anunțat decesul fetei de 13 ani, accidentată de…
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Cele mai ieftine modele de SUV-uri de familie (MOBILE.DE)
Cele mai ieftine modele de SUV-uri de familie (MOBILE.DE)
FOTO. Anca Țurcașiu, apariție care a atras multe comentarii! La 51 de ani, ea s-a pozat așa
FOTO. Anca Țurcașiu, apariție care a atras multe comentarii! La 51 de ani, ea s-a pozat așa
Transformarea Andreei Mantea, fostă vedetă Playboy! Cum arată vedeta după ce s-a îngrășat s-a îngrășat | FOTO
Transformarea Andreei Mantea, fostă vedetă Playboy! Cum arată vedeta după ce s-a îngrășat s-a îngrășat | FOTO