Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Marius Lăcătuș, dorit de Răzvan Burleanu la FRF! Ce i-a spus „Fiara”

Marius Lăcătuș, dorit de Răzvan Burleanu la FRF! Ce i-a spus „Fiara”

Sonia Baciu
Marius Lăcătuș, dorit de Răzvan Burleanu la FRF! Ce i-a spus „Fiara”
FOTO: Sport Pictures

Marius Lăcătuș (61 de ani), una dintre emblemele Stelei, a fost dorit de Răzvan Burleanu la Federația Română de Fotbal, iar răspunsul dat de „Fiară” a venit imediat.

Lui Lăcătuș i s-a propus un post în cadrul Comisiei Tehnice a FRF, conduse de Mihai Stoichiță, însă fostul antrenor a refuzat oferta.

Marius Lăcătuș a fost dorit la FRF

Marius Lăcătuș a fost dorit de Răzvan Burleanu la FRF, unde i-a oferit un post în cadrul Comisiei Tehnice. Însă șeful fotbalului românesc a fost refuzat.

„Lăcă” a subliniat existența unor diferențe de opinii. „Mi s-a propus, dar am refuzat. În momentul în care există… Degeaba ai tu o părere, dacă ceilalți au o altă părere”, a declarat Marius Lăcătuș, la Digi Sport.

În prezent, Comisia Tehnică a FRF este condusă de Mihai Stoichiță și are doi vicepreședinți, Aurel Țicleanu și Lucian Burchel, și un secretar, Răzvan Rotaru. 16 dintre cei 19 membrii ai Comisiei Tehnice au drept de vot, iar între aceștia cele mai cunoscute nume sunt: Daniel Pancu, Ionel Augustin. Miodrag Belodedici, Rodion Cămătaru, Marius Niculae și Lucian Sănmărtean.

Marius Lăcătuș, retras din antrenorat

Marius Lăcătuș a debutat ca antrenor, fiind secund la Steaua, în 1997, apoi a trecut pe la FC Național, Panama, Oțelul, FC Brașov, Ceahlăul, Inter Gaz, UTA Arad, FC Vaslui, FCM Târgu Mureș sau CSMS Iași.

La Steaua a fost cea mai mare parte din cariera sa de antrenor, club la care o vreme a fost președinte onorific (2005-2006), dar și director sportiv (2017-2018).  Astfel, mandatele de antrenor ale lui Lăcătuș la „roș-albaștrii” au fost în 2007-2008, 2008-2009, 2010-2011 și 2018-2019. În vara lui 2019, Lăcătuș s-a retras din antrenorat, iar recent a afirmat că nu intenționează să mai revină în această postură.

„(n.r. Ți-ai luat gândul de la a mai antrena?) Da. Mi-a trecut de mult. Despre ce vorbim? Am o groază de ani de când nu mai antrenez. Ce ar însemna dintr-odată așa…

N-am uitat fotbalul, dar nici nu-mi arde să mai stau să mă implic 100%. Am și eu o vârstă. Doamne ferește. Nu știi cum reacționezi… Steaua a fost ultima în 2019”, a mai spus Lăcătuș, potrivit sursei menționate.