Marica, realist după ratarea încă unei calificări: „Grecia a fost mai bună. Sper să am șansa unei noi campanii de Mondial”

Marica, realist după ratarea încă unei calificări:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul naționalei României, Ciprian Marica, a recunoscut superioritatea Greciei în dubla manșă, dar nu și-a putut ascunde dezamăgirea după ratarea unei noi șanse de a bifa primul Campionat Mondial din carieră.

„E o seară în care rămânem mândri că suntem români și mândri de toți cei care ne-au fost alături în această campanie, dar în care trebuie să ne recunoaștem învinși. Din păcate suntem în fața unui eșec și în fața unei șanse cu care nu știu dacă ne vom mai întâlni. Cel puțin eu nu cred că voi mai avea o astfel de șansă.

Cred că începutul jocului a fost bun pentru noi, am controlat meciul și ei nu puteau ieși din propria jumătate. Nu am reușit însă să aducem mingea în fața porții. Au fost mai puternici. Nu vreau să vorbesc de arbitraj.

E trist că am ratat această oportunitate. Sper eu ca în campania pentru următorul Mondial să fim mai puternici și să reușim să ne calificăm. Noi avem ceva de învățat din această experiență: grecii s-au apărat foarte bine și au făcut un joc tactic foarte bun. Noi am avut posesia, dar nu am putut marca.

Am făcut tot ce am putut, ne-am dăruit, am încercat să facem tot ce a ținut de noi. Am alergat ca disperații, am vrut să marcăm foarte repede, dar nu am reușit să ne apropiem de poarta lor. Ne-au dominat fizic și ne-a fost imposibil să marcăm. S-au apărat mai bine.

E tardiv să aducem arbitrajul în discuție. Trebuie să recunoaștem că Grecia a fost mai bună, chiar dacă o spunem cu tristețe și suferință. Mi-aș dori enorm să mai trăiesc o campanie de calificare la un Mondial”, a spus Marica la Antena 1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…