Ladislau Boloni, propus selecționer al României: „Este o opțiune nu bună, foarte bună. Mutu nu are experiență”

Vlad Măcicășan
Ladislau Boloni, propus selecționer al României: „Este o opțiune nu bună, foarte bună. Mutu nu are experiență”
Patronul Sepsi OSK Ladislau Boloni

Negocierile federalilor cu Hagi sau Răzvan Lucescu au fost făcute fără sens, în opinia lui Ioan Ovidiu Sabău, atâta timp cât se știa că cei doi nu pot să preia echipa națională.

„Văd antrenori care sunt liberi de contract, în acest moment. Dacă tot încercăm cu niște oameni care nu pot fi aduși. Răzvan nu putea să vină. El a și declarat că nu își mai dorește. Nu știu de ce se fac aceste demersuri. A fost de la început sortită eșecului întâlnirea cu Răzvan. Știam clar că și că Gică nu poate să vină, chiar dacă am fost cu toții de acord că ar fi cel mai potrivit să vină, să reconstruiască. La fel, te duci la Răzvan, care a spus că nu mai vrea să se întoarcă în România. Atunci trebuie să faci o listă cu cei posibili, pe care poți să-i aduci”, a declarat Sabău, la Look Sport+.

„Mutu are nevoie de câțiva ani. Trebuie să fi trecut prin anumite etape, ca antrenor”

Fostul antrenor nu-l vede nici pe Adrian Mutu drept o alegere bună pentru postul de selecționer: „Eu merg pe antrenorii care au multă experiență. Aici trebuie să fi selecționer, să fi trecut prin anumite etape ca antrenor. Ori Mutu, în momentul de față, nu are experiență. El are nevoie de câțiva ani, asta nu înseamnă că nu-l apreciez sau că îl desconsider, dar eu văd antrenori care au ani mulți în spate, căliți, trecuți prin toate etapele, prin victorii, nereușite, presiune și așa mai departe”.

ProSport a anunțat astăzi că Dan Petrescu l-a refuzat pe Răzvan Burleanu!

„Boloni este un om foarte capabil. A antrenat totuși în Franța, în Belgia, în Portugalia”

În aceste condiții, Sabău crede că cel mai potrivit selecționer ar fi Ladislau Boloni. „Din punctul meu de vedere, Boloni este o opțiune nu bună, foarte bună. Îl știu foarte bine, știu ce om este, ce ambiții și experiență are. Un om foarte capabil și a antrenat totuși în Franța, în Belgia, în Portugalia. A antrenat la cel mai înalt nivel, cu valori. Știe să gestioneze”, a spus Sabău, care nu crede că salariul pe care l-ar cere Boloni ar fi o problemă, așa cum s-a discutat: „Nu cred că îl aduci pe cineva pe 15.000-20.000 de euro, pentru că Boloni a cerut 25.000, de exemplu. Hai să fim serioși”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Acesta e ORAȘUL ÎN CARE SE CONDUCE CEL MAI PROST! Este în Spania, iar șoferii sunt... de groază!
Mediafax Spania