Ladislau Boloni, dorit de greci pe banca naționalei. Reacția tehnicianului: „Azi vreau să fiu lăsat în pace”

România a fost repartizată de sorți într-o grupă relativ ușoară în preliminariile pentru Campionatul European din 2016. Principalii adversari ai trupei lui Pițurcă sunt Grecia și Ungaria, naționale pe care România le-a întâlnit și în campania de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia.
Ladislau Boloni, dorit de greci pe banca naționalei. Reacția tehnicianului: "Azi vreau să fiu lăsat în pace"

România a fost repartizată de sorți într-o grupă relativ ușoară în preliminariile pentru Campionatul European din 2016. Principalii adversari ai trupei lui Pițurcă sunt Grecia și Ungaria, naționale pe care România le-a întâlnit și în campania de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia.

Fernando Santos, actualul selecționer al Greciei, a anunțat că va renunța la cârma naționalei elene după turneul final din Brazilia, iar presa a început să vehiculeze posibile nume pentru a-l înlocui pe portughez.

Potrivit celor d ela inewsgr.com, Ladislau Boloni se află pe lista scurtă a federalilor greci. Oficialii din federația elenă l-au trecut pe fostul selecționer al României pe o listă cu candidați alături de sârbul Ivan Jovanovic și maxicanul Javier Aguirre.

Contact de ProSport, Ladislau Boloni a declarat: „Știu de ce m-ați sunat. Lasați-mă azi în pace”. Al Khor, echipa antrenată de Ladislau Boloni, joacă astăzi în campionat cu Al Wakrah – ocupanta locului 12. Meciul contează pentru etapa a 22-a din campionatul Qatarului.

Ladislau Boloni a pregătit naționala română în perioada 2000-2001, iar în Grecia a antrenat-o pe PAOK Salonic. Alte echipe importante din CV-ul lui Boloni sunt Nancy, Sporting Lisabona, AS Monaco, Standard Liege sau Lens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]