La mâna lui Piți

Mâine se termină și zarva alegerilor, așa că țara se va conecta la o singură priză, cea a Europenelor. Codașă în mai toate clasamentele care sugerează civilizația, România se agață de CE ca un fluture ce dibuie o lampă aprinsă.

Intrându-și în rol, Piți își savurează puterea îndărătul măștii sale aparent joviale. Îi place rolul de satrap. Mai întâi le-a interzis supușilor să dea ochii cu DNA-ul, capriciu îngăduit de flexibilitatea instituției în cauză. Apoi, i-a despărțit pe tricolori de propria matcă, separându-i de seara magică a campionilor. Un boicot urât, o poliță regretabilă plătită lui Gică Popescu și Hagi pentru niscai daraveri iscate cu ani buni în urmă. După care l-a exclus pe Bratu, poate cel mai în formă atacant al sezonului trecut. Să renunți la o gură de foc înaintea unui asalt dur mi se pare o inspirație nefericită, o creditare a vechii temporizări cu care nu poți învinge pe nimeni, dar, ce-i drept, nici nu prea te poți face de râs.

Colac peste pupăză, a survenit și șubrezenia lui Chivu, după accidentările lui Ov. Petre și Coman. Se zice că nici Rădoi, nici Goian nu sunt în plenitudinea forțelor. Și atunci de unde optimismul ăsta nebun în cârca căruia ne vom cățăra până în semifinale, după aprecierile unora? Din puțul pedagogiei, desigur.