Jucătorul care a izbucnit în lacrimi când a auzit anunţul lui Contra: "Am muncit o viaţă să ajung în punctul ăsta"

21 ian 2019 5710 afişări Nationala
Jucătorul care a izbucnit în lacrimi când a auzit anunţul lui Contra: "Am muncit o viaţă să ajung în punctul ăsta"

Selecţionerul Cosmin Contra a anunţat că îl monitorizează pe fundaşul Vasile Mogoş (26 de ani), legitimat la Cremonese, în Serie B. Când a auzit de acest lucru, Mogoş a izbucnit în lacrimi.

Vestea"Am plâns! E un vin de când eram mic. Am muncit o viaţă să ajung în punctul ăsta", a spus Vasile Mogoş, pentru Sport.ro.

”Guriţă” i-a făcut portretul lui Vasile Mogoş şi spune cum a reuşit acesta să le atraga atenţia oamenilor din staff-ul naţionalei: ”Joacă la Cremonese, joacă titular, 26 de ani. Nu a jucat în Liga I, a jucat în ligiile inferioare, a plecat de mic din România, dar anul acesta a început să joace meci de meci la Cremonese şi o face foarte bine. Dă goluri şi atunci ne-a atras atenţia şi am început să-l urmărim şi pe viitor sigur va deveni o soluţie pentru echipa naţională”, a mai spus Contra pentru sursa citată despre fundaşul dreapta care a marcat trei goluri şi a oferit o pasă decisivă în acest sezon de Serie B.

România va debuta în preliminariile Campionatului European pe 23 martie, contra Suediei, echipă pe care tricolorii au învins-o în luna martie a anului trecut, în cadrul unui meci amical, scor 1-0. După meciul cu nordicii, tricolorii vor primi vizita selecţionatei Insulelor Feroe.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.