Iordănescu, mulțumit de noua față a naționalei: „Băieții au jucat în multe momente așa cum mi-am dorit”. Mesajul pentru fani

Iordănescu, mulțumit de noua față a naționalei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o pauză de 10 ani, Anghel Iordănescu a revenit pe banca naționalei cu noroc. Sub comanda sa, tricolorii au reușit o victorie mare, 2-0, cu fostul lider al grupei, Irlanda de Nord, și sunt aproape de calificare, chiar dacă s-au scurs doar 4 etape din actualele preliminarii.

La final, selecționerul a admis că victoria – cea de-a 50-a a sa la prima reprezentativă – a fost una greu de obținut, dar a ținut să le mulțumească fanilor din tribună (au fost aproape 30.000 de susținători pe Național Arena), care au fost și în momentele mai puțin bune ale lui Sânmărtean&Co alături de jucători.

Sunt mulțumit. Au fost emoții mari, dar până la urmă a ieșit bine. Am suferit cu toții, și noi pe bancă, și fanii din tribună. Dar până la urmă a ieșit bine. Vreau să le mulțumesc în primul rând suporterilor, i-am simțit mereu în spate, au fost mereu aproape de noi„, a spus Iordănescu, la DigiSport.

Dacă pe vremea lui Pițurcă, naționala era acuzată că nu prestează un joc estetic, la primul meci cu Iordănescu pe bancă, tricolorii au arătat în unele momente extrem de ofensivi. Lucru subliniat și de tehnician, la final.

Echipa a jucat bine și din acest punct de vedere sunt mulțumit. Am jucat fotbal. În multe momente au evoluat așa cum mi-am dorit eu„, a mai spus „Tata Puiu”, nu înainte de a-l lăuda pe eroul meciului, Paul Papp, care a reușit o dublă: „Papp și-a făcut datoria și mă bucur că a reușit să și marcheze„.

În ceea ce privește marea surpriză din Grecia, acolo unde formația lui Ranieri a fost umilită de Insulele Feroe, „Generalul” a opiniat: „E o mare surpriză, nu mă așteptam. Nu îmi vine să cred. Dar asta înseamnă că trebuie să avem grijă

Caseta meciului

România – Irlanda de Nord 2-0

1-0 – minutul 74: Raț a centrat de pe partea stângă, Torje a deviat în centrul careului, iar Papp a înscris cu un șut de la nouă metri în dreapta lui Carroll

2-0 – minutul 79: Sânmărtean a centrat de pe partea stângă, iar Papp a reluat din trei metri sub transversala lui Carroll

În minutul 18, Chipciu a trimis mingea în bară.

România: Tătărușanu – Papp, Chiricheș, Grigore, Raț – Pintilii, Sânmărtean – Torje (Hoban ’80), Chipciu, Tănase (Maxim ’58) – Stancu (Keșeru ’46). Antrenor. Anghel Iordănescu

Irlanda de Nord: Carroll – McLaughlin, McAuley, Hughes, McGivern – McGinn (Clingan ’63), Norwood, Baird, Evans (McKay ’79), Brunt – Lafferty. Antrenor: Michael O’Neill

Cartonașe galbene: Pintilii ’47 / McLaughlin ’45, Lafferty ’52

Meciul a fost arbitrat de suedezul Jonas Eriksson, ajutat de compatrioții săi Mathias Klasenius, Daniel Warnmark (ambii asistenți), Stefan Johannesson, Markus Strombergsson (ambii asistenți suplimentari) și Mehmet Culum (rezervă).

Înaintea meciului, căpitanul echipei naționale, Răzvan Raț, a fost premiat de UEFA după ce a ajuns la 100 de meciuri pentru România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×