Iordănescu, înainte de plecarea la Paris: „Cred că va fi o tragere la sorți grea”. Ce mesaj le-a transmis lui Mutu și Marica

Iordănescu, înainte de plecarea la Paris:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Anghel Iordănescu a declarat, vineri dimineață, la plecarea la Paris pentru tragerea la sorți a grupelor Euro-2016, că nu are nicio preferință în privința adversarilor, subliniind că speră ca până la turneul din Franța naționala să susține mai multe meciuri de pregătire cu echipe tari.

„E pentru prima oară când nu fac pronosticuri, nu-mi aleg adversarul, nu mă gândesc la cine ar fi mai convenabil sau cu cine ar fi mai convenabil să cădem. La acest nivel va fi foarte greu să reușim ce ne dorinm cu toții. Sunt optimist, încrezător chiar dacă n-aș putea să spun că avem o echipă cu foarte multe valori individuale. Avem un grup de jucători buni. Mizăm mult pe disciplină, pe organizarea jocului și personal mizez pe o bună pregătire cu foarte multe meciuri, 5-6, așa cum am anunțat. Când am plecat de acasă baieții mi-au spus ca voi fi norocos. Eu nu cred. Cred că va fi o tragere la sorți dificilă, grea și adversarii, având în vedere că suntem în urna 3”, a declarat Iordănescu.

Selecționerul speră ca naționala să mai joace meciuri cu echipe tari, precum cel cu Spania, până la Euro-2016: „L-am rugat pe președintele FRF să găsească adversari puternici pentru că în felul acesta ne vom pregăti și ne va fi mai ușor la Europene. Aria noastră de selecție e destul de mică și ne dorim ca orice jucător care ar putea să ajute echipa națională și nu numai Marica să revina in circuitul echipei. Aici mă refer și la alți jucători care dintr-un motiv sau altul în ultima perioadă n-au mai fost în circuitul echipei naționale. Orice jucător, evident că și Adrian Mutu, dar jucând într-o alta competiție, la un alt nivel”.

Tragerea la sorți a grupelor de la Campionatul European din 2016 va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, la Palais des Congres din Paris. Turneul final se va disputa în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016.

Urnele valorice sunt următoarele:

Urna 1: Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia;

Urna 2: Italia, Rusia, Elveția, Austria, Croația, Ucraina;

Urna 3: Cehia, Suedia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria;

Urna 4: Turcia, Irlanda, Islanda, Țara Galilor, Albania, Irlanda de Nord.

Evenimentul va fi prezentat de doi foști campioni europeni, francezul Bixente Lizarazu (97 de selecții, câștigător al Euro-2000) și olandezul Ruud Gullit (66 de selecții, câștigător al Euro-1988).

Invitați de onoare vor fi Oliver Bierhoff (70 de selecții pentru Germania, câștigător al Euro-1996), David Trezeguet (59 de selecții pentru Franța, câștigător al Euro-2000), Angelos Haristeas (88 de selecții pentru Grecia, câștigător al Euro-2004) și Antonin Panenka (59 de selecții pentru Cehoslovacia, câștigător al Euro-1976).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele