INTERVIU | Vasileios Pliatsikas, fundașul grec al Astrei: „Noi nu primim gol ușor, avem una dintre cele mai bune defensive din Europa. România va înscrie greu”

INTERVIU | Vasileios Pliatsikas, fundașul grec al Astrei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

O discuție cu fundașul grec al Astrei, Vasileios Pliatsikas, atrage atenția asupra punctelor forte ale naționalei Greciei. Jucătorul grec de 26 de ani spune că, deși Grecia are un selecționer nou și câțiva debutanți în lot, filosofia echipei a rămas aceeași din perioadele lui Otto Rehhagel și Fernando Santos, aceea de a evolua cât mai bine în plan defensiv

  • Pliatisikas s-a remarcat la AEK Atena, iar în 2009 a fost transferat de Schalke. Accidentările dese au făcut ca fundașul grec să fie împrumutat la Duisburg, în 2. Bundesliga, apoi să fie lăsat să plece liber de contract

Cinci meciuri a jucat fundașul dreapta Vasileios Pliatsikas în naționala Greciei, în perioada 2008-2009, atunci când naționala elenă era încă sub conducerea legendarului Otto Rehhagel, selecționerul care a adus titlul european Greciei în 2004. Considerat un jucător de mare viitor, Pliatsikas (26 de ani) a suferit, însă, o serie de accidentări, care l-au scos atât din circuitul echipei naționale, cât și din Bundesliga, acolo unde a jucat pentru Schalke 04. După ce s-a despărțit de Metalurg Donețk, echipă cu care semnase la finalul angajamentului cu Schalke, jucătorul care poate evolua la fel de bine și mijlocaș defensiv a ajuns la Astra Giurgiu, unde s-a impus imediat în „11”-le de start al lui Daniel Isăilă, chiar dacă, între timp, la formația giurgiuveană a ajuns și Laurențiu Rus. Fundașul dreapta a acceptat să vorbească cu ProSport despre meciul cu Grecia, dar și despre aventura sa la Astra.

Vasileios, până în 2014, ai jucat în Grecia, Germania și Ucraina. Cum ai ales România?
La Astra am ajuns destul de simplu. Jucam în Ucraina, la Metalurg Donețk, dar, știi și tu, acolo situația politică nu e tocmai bună. Războiul începuse deja, Donețk nu mai era un loc sigur. Astra a venit cu o ofertă foarte bună și am decis să vin aici.

Cât de greu a fost să te concentrezi pe fotbal într-o astfel de situație?
Mi-a fost destul de frică! De fapt, tuturor ne era frică, toți stranierii au încercat să plece. Situația a fost destul de rea, erau soldați înarmați pe străzi, confruntări violente… Unii dintre coechipieri au mers să locuiască în Kiev, dar eu nu am fost sigur că situația în Ucraina îmi poate garanta integritatea, astfel că am decis să plec.


Din cauza accidentărilor, Pliatsikas nu a reușit să se impună la Schalke

„În Germania e cu totul alt fotbal”

Spuneam că ai jucat în Germania în trecut. Cum au fost episoadele Schalke și Duisburg pentru tine?
E cu totul alt fotbal! Nivelul e foarte, foarte ridicat, mult mai ridicat decât în Balcani. Se muncește foarte mult, în fiecare zi, este dificil să menții acest ritm. Jocurile sunt fantastice, stadioanele sunt pline. Dacă ești fotbalist și ai ocazia să joci în Germania, te simți împlinit! 

La Astra n-ai parte de atâția suporteri…
Sigur, e o decizie pe care am luat-o acum câteva luni și nu mă gândesc decât pe termen scurt, sunt sigur că e decizia bună. Vreau să mă gândesc doar la ceea ce am de făcut la Astra. 

Cum e la o echipă precum Astra? Ți-a fost greu să te adaptezi în Romania?
Îmi place foarte mult, n-am avut, însă, timp să ies foarte mult! Locuiesc în București, dar mă gândesc doar la fotbal. La început, nu mi-a fost destul de ușor, dar suntem un grup unit. Au ajutat mult și performanțele, îmi e mai ușor să mă adaptez când avem meciuri bune, victorii, sau eliminăm echipe precum Lyon. 

661 de minute a jucat Pliatsikas pentru Astra în acest sezon, în cele opt meciuri în care Daniel Isăilă a mizat pe fundașul grec

Un rezultat bun cu Dinamo Zagreb – prima prioritate

Te așteptai la calificarea în grupele Europa League? Eliminarea lui Lyon a fost o surpriză mare…
Nici meciurile cu Slovan Liberec, nici cele cu Lyon nu au fost ușoare. Am întâlnit adversari cu experiență în cupele europene, adversari care știau ce au de făcut. Dar cu spirit de echipă, funcționând ca un tot unitar, cred că putem învinge și echipe mai puternice decât Liberec și Lyon. Evident, am reușit o performanță excelentă.

Un pronostic pentru grupele Europa League?
(ezită pentru un moment) Va fi greu! Trebuie, însă, să pregătim bine fiecare meci, să îl tratăm ca pe o finală. Avem un start foarte greu, un start în care trebuie să obținem un rezultat pozitiv cu Dinamo Zagreb, în deplasare (n.r. – pe 18 septembrie, în direct la ProTV), iar apoi vom vedea ce va urma.


Pe vremuri blond, Pliatsikas a prins cinci meciuri în naționala Greciei

„Vă va fi foarte greu să marcați”

Joci în România, dar ești grec. Nu pot să nu te întreb despre meciul din preliminariile Euro 2016. Pe cine vezi favorită?
Am văzut că România are câțiva jucători indisponibili, cred că va conta asta. De partea cealaltă, Grecia a schimbat câte ceva. Fostul selecționer, Fernando Santos, a plecat, iar noul selecționer, Ranieri, a convocat câțiva jucători noi, care ar putea debuta. Nu cred că se va schimba ceva în filosofia echipei…Noi plecăm cu gândul să nu primim goluri ușoare, avem una dintre cele mai bune defensive din Europa. În concluzie, cred că pentru România va fi foarte greu să marcheze pe Karaiskakis.

Cât va conta că fanii greci nu vor putea intra pe stadion?
Va conta foarte mult. Am fost pe stadion la barajul de anul trecut, iar atmosfera a fost superbă, v-a fost destul de greu să vă concentrați. Acum e altceva, dacă joci cu fanii în spate, atunci ai mai multă dorință. E o armă în plus, îți dă putere.

Ai prieteni în naționala Greciei? 
Sigur, țin legătura cu câțiva jucători, dar nu m-au sunat să îmi ceară informații despre naționala voastră. 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…