Indiferenți

România s-a întors acasă! Tricolorii au plecat de la salonul oficial în costum și au venit pe la sosiri, în jeanși, ca oamenii normali. Lipsiți de zâmbetele largi și false ale politicienilor. Cele 90 de minute ale meciului cu Olanda atârnă greu și poate nedrept. Prizonieri ai ultimei impresii, nu am avut puterea să îi aplaudăm pe cei pe care îi ridicaserăm în slăvi după două egaluri mai mult sau mai puțin glorioase împotriva vicecampioanei și a campioanei mondială. Până la urmă, suporterii și de asta sunt făcuți…
Să-i încurajeze pe fotbaliști și atunci când le este greu.

Acum nici o săptămână, pe Otopeni, la câteva ore după meciul cu Italia… Multe tricouri galbene, oameni bucuroși care comentau excesiv de entuziast egalul cu campioana mondială și îl iertau la cald pe Adi Mutu că ratase penalty-ul acela nesperat. Culmea entuziasmului, o tânără cu aspect de intelectuală care s-a repezit în brațele unei doamne cât se poate de serioase și, în loc de „Bine ai venit!”, i-a spus: „Mamăăăă, am făcut egal cu Italia și Olanda a bătut Franța!”.

 Femeia și-a lăsat geamantanul și a aplaudat vizibil încântată. Ieri, unul câte unul, tricolorii au ieșit aproape anonimi din aeroport. Nimeni nu a schițat vreun gest. Uitaseră seara de vineri și nici doamna cu fiica intelectuală nu mai aveau treabă în Otopeni!
Idolatrie și indiferență. Ce ușor se trece de la o stare la alta. Mai ales în România!