Încă un meci în care ne umplem de penibil?** Suarez, Cavani și Forlan au ‘vândut’ doar 500 de bilete într-o săptămână: „O să vedem iar cozi la bilete gratuite!”

Încă un meci în care ne umplem de penibil?** Suarez, Cavani și Forlan au 'vândut' doar 500 de bilete într-o săptămână:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala atrage din ce în ce mai puțin, iar oamenii se reorientează către alte forme de divertisment. Dacă România – Uruguay (miercuri, 29 februarie) nu a reușit să vândă nici măcar o mie de bilete într-o săptămână, alte evenimente majore pe care Bucureștiul le-a organizat sau urmează să le găzduiască au fost mult mai cerute de către public.

Un amical cu una dintre cele mai bune echipe din lume ar trebui, cel puțin la prima vedere, să umple fără probleme un stadion cu 50.000 de locuri. Când îți vin jucători precum Luis Suarez, Diego Forlan sau Edinson Cavani, interesul oamenilor e garantat! Nu și în România, unde amicalul cu Uruguay, de pe 29 februarie, a vândut într-o săptămână doar 500 de bilete! „Lumea parcă nici nu are habar de acest meci! Nu există promovare în jurul evenimentului, poate doar scandalul ăsta cu arbitrul să mai fi scos un pic la lumină partida”, au spus surse din cadrul FRF.

„O să vedem iar cozi la bilete gratuite”

Federalii sunt îngrijorați că, în ciuda unui adversar foarte puternic, se va ajunge din nou în situația ca FRF să distribuie bilete gratuite pentru a umple tribunele. „O să vedem iar cozile de la România – Belarus, spre bucuria televiziunilor. Nu e o imagine deloc favorabilă pentru noi”, au continuat sursele federale.

Circ du Soleil și RHCP vând mult mai bine

Argumentul că biletele la România – Uruguay se vând exclusiv online și că lumea nu ar fi obișnuită cu această metodă de cumpărare pare să nu stea în picioare. La spectacolele Circ du Soleil s-au vândut într-o lună, tot online, toate cele 40 de mii de bilete, iar la concertul Red Hot Chili Peppers (RHCP), ce urmează să aibă loc pe Național Arena, oamenii cumpără încă de dinainte ca data spectacolului să fie stabilită. „Lumea a început să-și achiziționeze biletele cu 10 luni înainte de eveniment!”, au spus organizatorii.

10 lei cel mai ieftin bilet

FRF a fixat prețuri accesibile pentru România – Uruguay, cel mai ieftin bilet fiind cel de 10 lei din categoria a IV-a. Pentru un bilet în zona VIP, suporterii vor plăti între 400 și 350 de lei, iar în celelalte zone ale Național Arena prețurile sunt următoarele: 60 și 50 de lei (categoria I), 40, 35 și 25 de lei (categoria a II-a), 20 și 15 lei (categoria a III-a) și 15 și 10 lei (categoria a IV-a).

Site-urile de unde se pot cumpăra bilete la România – Uruguay
www.biletefotbalonline.ro
www.bilete.ro
www.eventim.ro
www.myticket.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen