Iluzie? „Sunt convins că fanii din Ghencea nu m-ar fi înjurat!”

Zvonurile privind absența lui Mutu de la lot, în vederea partidei contra Croației, au luat amploare în ultimele zile. Mulți s-au grăbit să lanseze ipoteza conform căreia atacantul Fiorentinei a profitat de accidentarea de la cot, pe care a suferit-o în ianuarie, pentru a nu da ochii cu publicul din Ghencea. Briliantul se apără și spune că nu ar fi avut nicio problemă să revină în bârlogul Stelei. Mai mult decât atât, vârful e convins că în eventualitatea în care sănătatea îi permitea să onoreze convocarea, fanii din Ghencea nu l-ar fi huiduit. Fostul dinamovist este sigur că fanii au realizat că au greșit atunci când l-au tratat ca pe un `paria` în meciul din toamnă și spune că el nu are absolut niciun fel de sentiment neativ pentru vicecampioană. "N-am nimic cu Steaua. Sunt convins că dacă veneam la meciul echipei naționale împotriva Croației, fanii din Ghencea nu m-ar fi înjurat. Cred că după meciul pe care l-am jucat cu Fiorentina pe terenul Stelei și-au dat seama că nu au de ce să mă injure, pentru că eu întotdeauna am venit sa onorez tricoul echipei naționale și n-am avut niciodată nimic cu Steaua", a declarat Adrian Mutu la InfoPro.
Iluzie? "Sunt convins că fanii din Ghencea nu m-ar fi înjurat!"

Zvonurile privind absența lui Mutu de la lot, în vederea partidei contra Croației, au luat amploare în ultimele zile. Mulți s-au grăbit să lanseze ipoteza conform căreia atacantul Fiorentinei a profitat de accidentarea de la cot, pe care a suferit-o în ianuarie, pentru a nu da ochii cu publicul din Ghencea.

Briliantul se apără și spune că nu ar fi avut nicio problemă să revină în bârlogul Stelei. Mai mult decât atât, vârful e convins că în eventualitatea în care sănătatea îi permitea să onoreze convocarea, fanii din Ghencea nu l-ar fi huiduit. Fostul dinamovist este sigur că fanii au realizat că au greșit atunci când l-au tratat ca pe un `paria` în meciul din toamnă și spune că el nu are absolut niciun fel de sentiment neativ pentru vicecampioană.

"N-am nimic cu Steaua. Sunt convins că dacă veneam la meciul echipei naționale împotriva Croației, fanii din Ghencea nu m-ar fi înjurat. Cred că după meciul pe care l-am jucat cu Fiorentina pe terenul Stelei și-au dat seama că nu au de ce să mă injure, pentru că eu întotdeauna am venit sa onorez tricoul echipei naționale și n-am avut niciodată nimic cu Steaua", a declarat Adrian Mutu la InfoPro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]