Îl descifrăm pe Pițurcă? Redactorii ProSport s-au pus în pielea selecționerului. Chiricheș sau Luchin, Maxim sau Tănase, Keșeru sau Stancu? Tu cum crezi că va arăta primul „11” cu Ungaria?

Redactor:
Robert ZANFIR
Îl descifrăm pe Pițurcă? Redactorii ProSport s-au pus în pielea selecționerului. Chiricheș sau Luchin, Maxim sau Tănase, Keșeru sau Stancu? Tu cum crezi că va arăta primul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Fie că e privit de la București, fie că e văzut de la Budapesta sau pur și simplu ca spectator neutru, întâlnirea dintre România și Ungaria este mai mult decât un meci. Dincolo de miza punctelor, astfel de partide nasc orgolii uriașe, iar istoricul „meciurilor” cu vecinii (fie ei unguri, sârbi, bulgari sau ucraineni) o dovedește din plin. De pe aceste poziții se vor întâlni, sâmbătă (TVR1, de la 19:00), naționala lui Victor Pițurcă și cea a lui Pal Dardai.

Victoria (1-0) obținută de România în Grecia, „greul” grupei în momentul tragerii la sorți, a transformat naționala lui Pițurcă într-una dintre favoritele certe la calificare. De partea cealaltă, ungurii au pierdut acasă cu Irlanda de Nord (1-2), astfel că un nou eșec le-ar decide în mare măsură soarta în grupă. Dacă luăm în calcul și cei peste 50.000 de spectatori, presiunea care va apăsa pe umerii selecționerilor va fi una enormă. Devine astfel evident că orice amănunt contează, lucru dat de înțeles și de Victor Pițurcă la conferința de presă care a precedat  meciul.

„Mai sunt anumite posturi la care nu am ecuația rezolvată, mă mai gândesc până mâine (n.r. – sâmbătă), la ședința de la prânz”
Victor Pițurcă, la conferința de presă de vineri

Chiricheș sau Luchin, Maxim sau Tănase, Keșeru sau Stancu, întrebările la care trebuie să răspundă Pițurcă

Accidentarea lui Marica, lipsa unei soluții viabile în flancul drept al apărării, dar și „ideile fixe” în privința unor jucători au dat naștere unei dezbateri atât în rândul suporterilor, cât și al jurnaliștilor. Cum va juca Pițurcă? Îl va prefera pe Chiricheș lui Luchin, în dreapta? Va miza pe Maxim sau va merge pe soluția „verificată” Tănase, în linia de mijloc? Va ține cont de forma stelistului Keșeru sau îl va trimite în teren pe „clasicul” Bogdan Stancu? Redactorii ProSport au încercat un exercițiu de imaginație și s-au pus în pielea lui Pițurcă. După cum se va vedea și mai jos, câte opinii, atâtea variante. Concluzia? „Hai, România”.

Să vedem, așadar, cum au răspuns redactorii ProSport la întrebarea „Ce echipă de start ai alege dacă ai fi în locul lui Pițurcă?”

Costin Ștucan: Tătărușanu – Luchin, Chiricheș, Goian, Raț – Pintilii, Prepeliță – Sânmărtean, Chipciu, Maxim – Rusescu

Andru Nenciu: Tătărușanu – Chiricheș, Gardoș, Goian, Raț – Pintilii, Hoban – Chipciu, Sânmărtean, Maxim – Keșeru

Matei Udrea: Tătărușanu – Luchin, Chiricheș, Gardoș, Raț – Pintilii, Sânmărtean – Maxim, B. Stancu, Tănase – Chipciu

Marius Huțu: Tătărușanu – Luchin, Goian, Chiricheș, Raț – Pintilii, Hoban – Chipciu, Sânmărtean, Maxim – B. Stancu

Adrian Costeiu: Tătărușanu – Luchin, Chiricheș, Goian, Raț – Pintilii, Prepeliță – Chipciu, Sânmărtean, Tănase – B. Stancu

Cristi Scutariu: Tătărușanu – Chiricheș, Grigore, Goian, Raț – Hoban, Pintilii – Chipciu, Sânmărtean, Maxim – B. Stancu

Ciprian Poloni: Tătărușanu – Chiricheș, Gardoș, Goian, Raț – Hoban, Pintilii – Torje, B. Stancu, Tănase – Keșeru

Cristian Mihală: Tătărușanu – Chiricheș, Grigore, Gardoș, Raț – Hoban, Pintilii – Chipciu, Sânmărtean, Maxim – B. Stancu

Valentin Vrabie: Tătărușanu – Luchin, Chiricheș, Goian, Raț – Prepeliță, Pintilii – Chipciu, Sânmărtean, Tănase – B. Stancu

Robert Zanfir: Tătărușanu – Chiricheș, Goian, Grigore, Raț – Hoban, Pintilii – Chipciu, Sânmărtean, Tănase – Keșeru

Cristian Voicu: Tătărușanu – Chiricheș, Goian, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Chipciu, Sânmărtean, Stancu – Keșeru

Ovidiu Dumitrescu: Tătărușanu – Chiricheș, Moți, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Chipciu, Maxim, Tănase – Keșeru

„Nu știu dacă joacă sau nu Marica. Nu mă interesează”
Pal Dardai, la conferința de presă de vineri

5 victorii, 6 egaluri și 11 înfrângeri (golaveraj 25-47) este bilanțul întâlnirilor directe dintre România și Ungaria

Ungaria nu a mai învins România de la 13 mai 1981, iar la București nu a mai marcat din 14 mai 1972 (scor 2-2, în sferturile Campionatului European).

I-ați cerut demisia, l-ați înjurat sau i-ați apreciat performanțele și calificările. Acum vă invităm la același exercițiu de imaginație. Puteți să vă puneți în pielea lui Pițurcă? Cum credeți că va gândi meciul, ce tactică va aborda și ce soluții va alege?


Cine va fi AS-ul lui Pițurcă? FOTO: Alexandru Hojda

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup