Acasa » Fotbal Intern » Naționala » „Asta am înțeles de la Ianis!”. Gică Hagi dezvăluie ultimele informații din culise înainte de Turcia – România, barajul pentru Mondial

EXCLUSIV „Asta am înțeles de la Ianis!”. Gică Hagi dezvăluie ultimele informații din culise înainte de Turcia – România, barajul pentru Mondial

Doar două zile au mai rămas până la Turcia – România, semifinala într-o singură manșă a barajului de calificare la CM 2026. Tricolorii se pregătesc la Mogoșoaia, mâine vor decola spre Istanbul și milioane de români așteaptă ca joi seara, cu începere de la 19:00 ora României, să trăiască victoria care să ne propulseze spre finala play-off-ului de Mondial.

Gică Hagi a luat pulsul tricolorilor prin Ianis Hagi și dezvăluie în exclusivitate pentru ProSport ultimele informații din culise înainte de Turcia – România, barajul de Mondial! „Regele” spune cum au decurs ultimele discuții cu fiul său și care e starea de spirit în rândul fotbaliștilor noștri, raportat atât la miza uriașă, cât și la presiunea specială a confruntării.

Gică Hagi dezvăluie ultimele informații din culise înainte de Turcia – România

Sunt indisponibili pentru Turcia – România atât Ionuț Radu, Mihai Popa, Alex Chipciu, Marius Marin și Louis Munteanu, cât și Denis Drăguș, accidentat dar și suspendat!

Dar cuvintele lui Gică Hagi descriu un tablou încurajator, cu tricolorii montați pentru a produce un rezultat mare la Istanbul, în ciuda faptului că nu sunt considerați favoriți iar multiple probleme medicale au afectat configurația finală a lotului nostru. Iată ce răspunde „Regele”, întrebat despre cum îl simte pe Ianis Hagi în contextul duelului de la Istanbul:

„În orice zi, în orice discuție, totdeauna trebuia să amintim de acest lucru. Sunt focusați! Toți! Am înțeles că toți sunt foarte conectați la acest meci și sper să ajungă în formă foarte bună. Și să creeze, între ghilimele, surpriza”

Cu ocazia amplului interviu video oferit în exclusivitate, Gică Hagi a vorbit aici inclusiv despre cum se simte, în premieră, în rolul de bunic după ce Ianis Hagi a devenit tată de băiat.

Atât de mare a fost impactul confesiunilor făcute de „Rege” pentru ProSport, încât cele mai importante publicații din Turcia au preluat integral sau parțial interviul nostru.

FOTO: Sportpictures

Ce spune Ianis Hagi din cantonamentul tricolorilor

Din partea cealaltă, dinspre fiul Ianis Hagi aflat în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia, mesajele vin să confirme abordarea dezvăluită de tatăl Gică Hagi. Mijlocașul ofensiv din lotul reprezentativei noastre a declarat pentru FRF.TV:

„Ne aflăm în fața istoriei și vrem să calificăm din nou România la un Campionat Mondial. Știm așteptările, știm dorința fiecărui român. Sperăm să fim în formă maximă când începe meciul. Mergem în Turcia, la Istanbul, să câștigăm meciul și apoi să pregătim partida decisivă, cu Slovacia sau Kosovo. Turcia are avantaj că joacă acasă, dar totul se decide pe teren. Suntem puternici, nu ne simțim inferiori față de nimeni și avem încredere că deținem resursele potrivite pentru a câștiga acest meci și să jucăm finala barajului pentru a merge la Campionatul Mondial”

Turcia – România va însemna meciul cu numărul 9 dintre cele două reprezentative disputat la Istanbul. Palmaresul direct raportat exclusiv la capitala Turciei ca loc de disputare este unul echilibrat, cu două victorii în dreptul fiecărei echipe și patru rezultate de egalitate. Interesant este că primul meci jucat la Istanbul, în 1923, coincide cu primul meci all-time pentru naționala Turciei, debutul acesteia pe scena internațională!