Goian: „Szalai e peste Van Nistelrooy”

Dorin Goian (32 de ani) crede că orice secundă de neatenție din partea defensivei îl poate pune pe atacantul ungurilor în poziția de a marca și de a anula astfel orice șansă de participare în baraj a României
Goian: "Szalai e peste Van Nistelrooy"

Dorin Goian (32 de ani) crede că orice secundă de neatenție din partea defensivei îl poate pune pe atacantul ungurilor în poziția de a marca și de a anula astfel orice șansă de participare în baraj a României

Fundașul român apelează la suportul fanilor, pe care îi roagă să nu îi critice în momentele grele din timpul partidei: „Fără ei nu ne calificăm”

În partida din tur, contra Ungariei, a fost 2-2. Ce ar trebui să ne facă să credem că vineri lucrurile se vor schimba și vom obține cele trei puncte?
E greu de subliniat un avantaj. Faptul că jucăm acasă, pe un stadion plin, ar putea să ne ajute. Cu toate că este cu dus și întors. Publicul poate să te împingă de la spate sau să te pună și mai tare la pământ. În rest, cred că și noi, și ungurii suntem la fel de motivați pentru a câștiga. O să fie o partidă de care pe care, de asta sunt sigur.

Ce jucător din echipa Ungariei reprezintă cel mai mare pericol pentru noi?
Uite, în tur am fost puțin luați prin surprindere de ei. Nu ne așteptam să fie atât de buni. De Szalai ar trebui să ne temem cel mai mult. Nu am jucat niciodată împotriva unui jucător atât de bun cum e el. E înalt, cu un joc bun de cap și are știința jocului. Dacă o să-l pierdem o secundă din marcaj, vom fi în pericol.

Dar de la noi cine ți se pare că poate face vineri diferența?
Dacă e să ne legăm strict de evoluțiile din campionat, ar fi trei: Maxim, Chiricheș și Bourceanu. Am mare încredere și în Torje. „Piticul” a făcut mereu meciuri bune la națională. Poate să decidă meciuri de unul singur.

„Nu am jucat atât de prost în tur”

Revenind la meciul din tur… Ai fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren. Ce-ți reproșezi?
Dacă m-ai fi întrebat după partidă cum mi se pare că am evoluat, aș fi zis foarte sincer că am avut de departe cea mai proastă prestație din cariera de jucător. Dar am revăzut caseta și mi-am schimbat puțin părerea. Am jucat bine, iar vina golurilor nu mi-o asum în totalitate.

Dar ai greșit la amândouă…
Nu. Uite, la primul îmi reproșez faptul că am avut o fracțiune de secundă în care nu am fost decis, n-am știut ce să fac. Am fost depășit de minge, am avut instinctul de a trage capul, de teamă că nu o să resping bine și că o să dau o frumusețe de autogol. Totuși, nu era doar treaba mea acolo. Jucătorul ăla nu era marcat. Iar penalty-ul a fost dat prea ușor. Părerea mea. Nici nu mai contează. Să o lăsăm așa.

Dar… (întrerupe reporterul)
Important e că am scos un egal. Toți eram mulțumiți cu o remiză acolo. Când am făcut-o, au început reproșurile. În fine. Și eu, dar și ceilalți jucători mai în vârstă de la națională suntem conștienți că atunci când vine vorba de rezultate slabe, devenim o țintă și suntem considerați responsabili.

„Am face bine să câștigăm”

Prinzi poza de la începutul meciului?
(râde) Bună întrebare! Sper că da, ar fi cazul. Nu mă mai duc să-mi schimb ghetele, asta pot să o promit.

Realist vorbind, care sunt șansele unui rezultat favorabil contra ungurilor?
Pffff, pe asta nu o știu. Merg pe un 60% pentru România. Dacă nu câștigăm, ieșim din discuții pentru baraj. Ar fi tragic, mai ales că facem asta în fața unui stadion plin, care sigur nu va fi mulțumit de prestația noastră în cazul în care nu ieșim cu cele trei puncte în buzunar. Așa că am face bine să câștigăm, indiferent cum. Gol din penalty, ofsaid, autogol de-al lor, nu contează.

Poate echipa națională să aibă rezultate fără Mutu și cu Marica fără echipă?
Cum să nu? Orice jucător este de înlocuit la națională. Și eu, și Mutu. Nu stă echipa într-un singur fotbalist. Iar Marica își face datoria indiferent de presiunea lui «n-are echipă».

Ce mesaj ai pentru suporterii care vor veni vineri?
Vreau să ne încurajeze. În special în momentele de dominație ale ungurilor, că sigur vor fi și alea. Fără ei nu ne calificăm. Nu pupăm niciun punct dacă din tribună încep din primul sfert de oră huiduielile și scandările de demisie.

53 de selecții sub tricolor are fundașul echipei grecești Asteras Tripolis

4 goluri a marcat Dorin Goian pentru națională: contra Olandei, Belarusului, Franței și Germaniei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce faci dacă te trezeşti brusc cu un pieton în faţa maşinii. Analiza poliţistului-vlogger Tavi Perţea: „Aşa se evită!”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro