Gigi Becali a stabilit noul selecționer al României după Lucescu. De ce e mai bun ca Olăroiu: „A făcut din rahat bici!”

Andrei Ducman
Gigi Becali a stabilit noul selecționer al României după Lucescu. De ce e mai bun ca Olăroiu: „A făcut din rahat bici!”
Foto: Sport Pictures

Gigi Becali a discutat despre ce nume ar vrea pe banca echipei naționale a României, după o eventuală plecare a lui Mircea Lucescu. Cel din urmă ia în calcul o demisie, dar abia după ce va purta o discuție cu Federația Română de Fotbal. Latifundiarul din Pipera îl propune pe banca tehnică pe Gheorghe Hagi, patronul Farului Constanța.

Dubla de coșmar a naționalei României poate aduce consecințe importante în staff, după ce Mircea Lucescu a anunțat că ia în calcul o demisie, pe care o va discuta în zilele următoare cu federalii. Gigi Becali l-a propus pe Gheorghe Hagi că unica soluție pentru a ieși din criza actuală.

Gigi Becali îl cere pe Gheorghe Hagi la națională după plecarea lui Mircea Lucescu

Gigi Becali a îndemnat la calm și respect pentru Mircea Lucescu, cel aspru criticat în ultimele zile după înfrângerea cu Canada (0-3) și egalul cu Cipru (2-2). Patronul FCSB îl cere pe banca tehnică a naționalei pe Gheorghe Hagi, antrenor liber de contract după ce a făcut pasul în spate la Farul Constanța.

„Eu nu îi cer demisia lui Lucescu. Nu îmi permit. Nu am calitate de așa ceva la fotbal. Normal, cel care e cel mai bun antrenor al nostru, la ora asta liber de contract și care poate să vină, e Gică Hagi. Mai e și Olăroiu, care a demonstrat, dar el nu poate să vină.

Sigurul e Gică. El cunoaște toți jucătorii. El a făcut din rahat bici. A luat campionatul de două ori cu Farul. E ceva din domeniul fantasticului. Nu vreau să zic mai mult din respect pentru Lucescu”, a spus Gigi Becali, conform celor de la Fanatik.

Gigi Becali, scut pentru Mircea Lucescu în fața criticilor

Deși este cunoscut pentru frecventele critici la adresa jucătorilor sau staff-ului FCSB, Gigi Becali îndeamnă oamenii la calm. Latifundiarul din Pipera e de părere că valul de critici pe care Mircea Lucescu îl primește este prea dur pentru ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc.

„Părerea mea: are o vârstă, îl iubim, îl respectăm și trebuie să se lase cu demnitate, să îl iubim în continuare. Și acum nu vorbim lucruri rele despre el. Nu comentăm că e Lucescu. El să fie demn cum a fost toată viața până la 80 de ani. Să spună. Așa ar trebui să facă, părerea mea.

Când e vorba de Lucescu trebuie să ne mai estompăm părerea. Nu mai ai respect pentru un om care până la 80 de ani a făcut ceva în toată lumea? Toate performanțele pe care le-a avut… Când ai o vârstă… e totul până la o vârstă. El arată tânăr. Arată de 60 de ani, nu de 80. Nu vreau să spun mai multe.

Pe Lucescu eu cred că trebuie să îl privim cum e Messi în fotbal. Că au mai fost Maradona, Pelé, Neymar. Dar Messi nu se mai naște. Poate Yamal, dacă duce o viață sportivă… Așa e și Lucescu. Ca Lucescu nu mai există vreun antrenor român. Nu a fost niciunul ca el. A făcut performanță în toată Europa. Nu s-a născut unul ca el până acum. E numărul 1. Vrem să rămână numărul 1. Să nu i se pună o pată”, a mai spus Becali, conform sursei de mai sus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]