Sâmbătă, 22 august 2026, Gică Hagi (61 de ani) a primit o veste importantă din Statele Unite ale Americii, unde Louis Munteanu (24) a reușit să dea gol după o așteptare de trei luni.
Atacantul naționalei României, care cel mai probabil va fi convocat pentru meciurile din septembrie și octombrie, din Liga Națiunilor, a punctat în partida Charlotte – DC United 3-1.
Louis Munteanu a fost titular și integralist în disputa Charlotte – DC United 3-1, din MLS, și a marcat singurul gol consemnat în dreptul oaspeților.
Totodată, a fost primul gol marcat de atacantul român în Statele Unite ale Americii, după o așteptare de fix trei luni. Munteanu înscrisese ultima oară în MLS pe 24 mai 2026, într-o remiză spectaculoasă, cu Montreal, 4-4.
În schimb, de la reluarea campionatului nord-american, el a mai avut o singură contribuție decisivă, pe 2 august, atunci când a uluit pe toată lumea cu un assist spectaculos, din foarfecă.
Louis Munteanu with the perfect placement and @dcunited take the lead in Charlotte 💪 pic.twitter.com/qJuX0nOdUB
— Major League Soccer (@MLS) August 23, 2026
Faptul că Louis Munteanu a încheiat perioada de secetă și a înscris îl bucură și pe Gică Hagi, selecționerul naționalei României, care caută soluții pentru postul de atacant.
În cadrul ultimei conferințe de presă la care a luat parte, „Regele” a spus că se gândește inclusiv la posibilitatea de a-l utiliza pe Florinel Coman în centrul ofensivei:
„Mă bucur pentru Florinel că și-a revenit, că joacă, am înțeles că joacă și arată bine. Arată și bine. Joacă și nouar și a făcut-o de când era mic. E mai deschis acum, joacă și în bandă. Înseamnă că echipa națională i-a dat o idee antrenorului pe care îl are și la conducerea clubului. Clar că noi am fost deschiși, l-am sprijinit într-un moment greu al lui. El a arătat bine, cum îl știu eu, are caracter. Acum e bine la echipă. Louis Munteanu joacă și el. După aia, ne voim uita peste tot să vedem ce mai putem găsi”, spunea Gică Hagi, pe 17 august.
Între timp, Daniel Bîrligea și-a revenit și el, după ce a marcat o dublă decisivă în victoria cu FC Botoșani din etapa 5 a Superligii, scor 3-2.
Revenind la conferința lui Gică Hagi de acum o săptămână, selecționerul naționalei a fost întrebat și despre decizia lui Louis Munteanu de a părăsi Europa și a merge în SUA, pentru a concura în Major League Soccer (MLS).
„Ei iau decizii. Îmi plac pentru că iau decizii și trebuie să își asume deciziile. Așa cum și eu mi-am asumat decizia de a lăsa Real Madrid, decizie pe care n-a înțeles-o tot globul pământesc. Să plec de acolo la Brescia, să ajung în Divizia B, și după aceea…
Dacă nu făceam drumul ăsta… Ideea e ca atunci când iei o decizie să fii împăcat. Dacă tu ești împăcat, poți să revii. Tu ce crezi că momentan nu e bine, mâine se poate transforma în ceva WOW.
Eu m-am dus, am jucat, eram dezamăgit, Divizia B, numai eu știu ce a trecut prin sufletul meu un an de zile. Dar după aceea m-am dus la Mondiale și am ajuns la Barcelona. Unde… A vrut să mă antreneze omul cu care m-am născut de mic. Cruyff. Am stat cu el, am învățat multe și am luat multe lucruri de acolo.
Barcelona și Madrid mi-au băgat acest lucru în cap: orice e posibil. Dacă muncești, ai mentalitate și ai ambiție. Ambiția face diferența”, a mai spus Gică Hagi.
Louis Munteanu a semnat cu DC United în ianuarie 2026, pentru o taxă de transfer de 6 milioane de euro. De atunci și până în prezent, el a bifat 18 meciuri în America de Nord, în care a contribuit cu 6 goluri și două pase decisive.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Louis Munteanu este de 5 milioane de euro. El a ajutat naționala mare a României cu 3 goluri în doar 6 apariții.