Gică Hagi știe cine va fi noul antrenor al naționalei. „I-aș zice să accepte, chiar dacă e un risc”. „Regele” l-ar vrea totuși pe Mircea Lucescu

Gică Hagi știe cine va fi noul antrenor al naționalei. „I-aș zice să accepte, chiar dacă e un risc”. „Regele” l-ar vrea totuși pe Mircea Lucescu
  • Publicat:

Gică Hagi și-a lansat astăzi cartea „Campionii creează campioni”, iar în cadrul evenimentului organizat cu acest prilej a vorbit și despre postul de selecționer al echipei naționale, rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra. „Regele” susține că Mirel Rădoi este cel care va pregăti România începând cu barajul de calificare pentru Euro 2020 și-l sfătuiește pe actualul selecționer al naționalei de tineret să accepte oferta FRF.

Antrenorul Viitorului Constanța susține că și Mircea Lucescu ar fi fost o variantă la care conducerea Federației ar fi trebuie să se gândească.

Eu zic că echipa națională are antrenor acum, așa cred eu. Cred că Mirel va fi. Așa, ca opinie a mea, și Mircea Lucescu ar fi ceva de nivel foarte înalt. Dar nu vreau să fac eu speculații. Mirel… cred că el e antrenorul. Eu i-aș zice să accepte, chiar dacă e un risc. Totdeauna e, cum și eu am avut când am acceptat… Dar, câteodată, ca să câștigi trebuie să și riști”, a dezvăluit Hagi.

Gică Hagi: «Nu mai știm să atacăm»

„Regele a discutat și despre planurile sale, mai ales că numele său a fost unul dintre cele mai pronunțate când a venit vorba despre postul de selecționer al naționalei.

Eu deocamdată sunt aici, nu pot să mă gândesc la ce vor unii sau alții. Eu sunt la Viitorul, îmi fac treaba, învăț în fiecare zi, știu că sunt mai bun în fiecare zi, sunt deschis să învăț. Am zis că îmi doresc o echipă puternică, să câștig, și o echipă națională tot la fel. Sunt ultimele dorințe. Dar numai cu un proiect care să fie câștigător”, a explicat „Regele”.

Referitor la meciul de baraj cu Islanda, Hagi susține că vom avea probleme din cauză că va trebuie să jucăm în deplasare. Antrenorul Viitorului susține că deși România a arătat în „dubla” cu Suedia și Spania că nu mai știe să atace, dar speră că timpul rămas până în martie, când este programat barajul cu Islanda, să le fie suficient tricolorilor pentru a-și reveni mental.

Altă perioadă, altă echipă… Va fi greu. Plecăm cu un dezavantaj, jucăm afară. Avantajul e că vine un nou an, altă energie, altă gândire, alți jucători probabil, mult mai motivați, mult mai entuziaști, mult mai pregătiți. Eu, personal, sunt dezamăgit că echipa României nu mai știe să atace. Nu am văzut acest lucru în ultimele două meciuri, unde trebuia să atacăm. Nu am putut să o facem. Când ai nevoie să produci rezultate și să câștigi, trebuie să știi să ataci și să marchezi”, a conchis cel mai mare jucător român de fotbal din istorie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele