În dimineața partidei România – Bosnia-Herțegovina din Liga Națiunilor, un fost selecționer al României îi dă un sfat prețios lui Gică Hagi prin intermediul ProSport, adică fostului său elev de la echipa națională.
Suedia-România 2-1 a fost primul meciul oficial al lui Hagi în cel de-al doilea său mandat la echipa națională, iar valul de reacții din țară nu a întârziat să apară. Azi, avem România – Bosnia-Herțegovina iar ProSport a luat legătura cu cel mai în vârstă fost selecționer al României.
Mircea Rădulescu, 85 de ani, a lucrat cu fotbalistul Gică Hagi la naționala României întâi din postura de antrenor secund. A lucrat în staff-ul regretatului Mircea Lucescu în primul mandat al lui „Il Luce”, perioada 1981-1986.
Ulterior, Mircea Rădulescu l-a avut elev pe Gică Hagi sub tricolor și din postura de selecționer al tricolorilor în perioada 1990-1992.
„Nu vă uitați că am ajuns la 85 de ani, că fotbalul îl urmăresc în continuare, și acum, tot cu un mare interes! Ultima partidă pe care am văzut-o la TV, până la meciul României cu Suedia, a fost Atletico Madrid – Real Madrid.
Și am încercat să îmi dau seama ce au în plus echipele astea mari față de jucătorii noștri români. OK, valoarea jucătorilor, nimic de zis.
Însă am observat că aceste două echipe s-au luptat în prima fază pe câștigarea posesiei și pentru asigurarea unei tranziții câte mai bune din apărare către atac. Plus că pregătirea fizică își are și ea un rol foarte important.
Lucrurile despre care am vorbit mai sus le cere acum și Gică Hagi la echipa națională, dar noi nu trebuie să trecem cu vederea că Hagi ne pune pe masă ce are și el pregătit în casă.
Ăștia sunt actualii jucători, de unde alții?! Alte produse, Gică nu are de unde să aducă, ce să facă, să spargă magazine?”, și-a început Rădulescu discursul.
În continuare, Mircea Rădulescu i-a recomandat lui Gică Hagi prin intermediul ProSport o practică pe care Mircea Lucescu o folosea încă din anii 80 la echipa națională, operațiunea „bancheta”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2009%2F01%2F3699318%2F1-mircea-radulescupa.jpg)
Mircea Rădulescu, fost antrenor secund și selecționer al României. FOTO: Mediafax
„Cred că Gică Hagi trebuie să lucreze în pregătirea jocurilor și la mentalul jucătorilor. Îmi aduc aminte cum a pregătit Mircea Lucescu meciul câștigat cu Suedia pe Rasunda, pentru calificarea la EURO 1984.
Mircea, chiar și în ziua meciului, lucra la mentalul jucătorilor! În autocar, în spatele banchetei antrenorilor, lăsa o bancă liberă unde, în drum spre stadion, chema individual câte un jucător și vorbea suplimentar cu el.
Iar după meci, pe aceeași banchetă, Mircea le spunea concluziile sale. Asta ai făcut, asta nu ai făcut… Le spunea în față! În concluzie, victoria Suediei a fost pe merit. Și vom face o mare greșeală dacă vom ajunge să ne mulțumim, lasă că e bine că am încasat doar două goluri și am dat și noi unul! Nu am rezolvat nimic dacă vom gândi așa.
De ce am ajuns aici? Asta e altă discuție. Am decăzut foarte mult valoric, extrem de mult, dacă noi și după 40 și ceva de ani nu mai reușim să găsim un nou Rodion Cămătaru, un nou Ștefănescu, un nou Geolgău, un nou Iorgulescu, și așa mai departe. Despre un Dobrin, Balaci și Hagi nici nu mai are rost să discutăm…”, a încheiat „Riciu”.
S-au disputat partidele Polonia – Bosnia-Herțegovina 0-0 și Suedia – România 2-1. Mai sunt de jucat: